Asa-zisul razboi impotriva Craciunului mi se pare o prostie. Dar o prostie dintre cele cu consecinte distructive evidente. Toate razboaiele in numele corectitudinii politice mi se par, de altfel, lovite de prostie. Dupa parerea mea, chiar formularea „corectitudine politica" suna a oximoron, a contradictie in termeni.
Agenda „corectilor politici" include minimalizarea sarbatorilor traditionale (Craciun, Hannukah) si inlocuirea lor cu un fel de sarbatoare fada, o forma fara fondul traditiei, o festivitate fara sarbatoare de fapt.
Ca sa nu-i jignesti pe ceilalti trebuie sa te mutilezi tu insuti, sa-ti schimonosesti credintele - cam asta este „indicatia" data de comitetul central al PC (nu e vorba de Partidul Conservator, ci de prescurtarea americaneasca a Corectitudinii Politice).
In Aradul natal am avut, in clasa, la liceu, si unguri, si nemti, si sirbi, si evrei. Colegi care aveau alte sarbatori. Si niciodata nimeni nu a ris de ungurii care aveau Pastele catolic alta data decit noi, majoritarii, sau de sirbii care tineau Craciunul si Anul Nou la alte date decit noi.
Le respectam sarbatorile, ciocneam oua rosii de doua ori, mincam si noi azime primite la pachet din Israel, le spuneam An Nou Fericit sirbilor exact atunci cind sarbatoreau ei asta. Fara directive de corectitudine politica, fara sa avem senzatia ca am putea proceda si altfel. Acolo functiona corectitudinea bunului-simt, a respectului reciproc.
In ciuda regimului care nu tolera manifestarile religioase, impunind, si el, tot un fel de corectitudine politica. Iar armele de lupta contra sarbatorilor religioase erau diverse si atunci. Tin minte ca, desi, in general, toate intrunirile publice erau limitate pina cel mult la miezul noptii, UTC-ul organiza, in Noaptea de Inviere, „discoteca pina-n zori", fara nici o explicatie.
Iar tinerii merge
