Irlanda este tara care a cunoscut poate cea mai interesanta evolutie istorica dintre tarile Europei, de-a lungul secolului al XX-lea. Inceputul acestui secol gasea insula sub dominatia Imperiului Britanic, o dominatie veche de peste sapte secole, continuu contestata de populatia catolica autohtona. In urma razboiului de independenta din anii 1919-1921, Sudul insulei a obtinut independenta de facto (cea de jure fiind proclamata in 1948). Problemele care apasau noul guvern pareau a fi insurmontabile: tara divizata, cu Nordul protestant ramas sub tutela Londrei, razboiul civil intre cei care au acceptat tratatul cu Marea Britanie si cei care-l respingeau, si mai ales saracia istorica a tarii, care determina o emigratie masiva. In ciuda neutralitatii din timpul celui de al doilea razboi mondial si a stabilitatii politice, Irlanda din anii 1950 si 1960 reprezenta una dintre cele mai sarace tari din Europa de Vest (alaturi de Portugalia lui Salazar). Acestei situatii grele i se adaugau si neincetatele probleme din , vechea rana nevindecata din trupul Irlandei. Violentele din aveau efecte negative si in Republica Irlanda (Sudul predominant catolic), impiedicând sau descurajând investitiile straine. In acest context s-a produs aderarea Irlandei la Comunitatea Europeana, alaturi de Marea Britanie si Danemarca, in urma primului val de aderare cunoscut de Comunitate, in 1972. De altfel, decizia Marii Britanii de a adera nu i-a lasat nici o alta posibilitate de manevra, având in vedere strânsa dependenta economica a Irlandei fata de fosta metropola. Evident ca in luarea acestei decizii s-a tinut seama si de alte motive. Irlanda se simtea mult mai apropiata de Europa decât Marea Britanie sau Danemarca, dorind sa isi diversifice relatiile economice prea strâns legate de Marea Britanie. Garret Fitzgerald, fostul prim-ministru al Irlandei, credea in ajunul integrarii ca participarea