Am oferit în articolele trecute imaginea unei Francofonii aflate in plina ofensiva. Depozitara a unor valori unanim partajate de membrii sai si cu un set de obiective coerente. Dotata, recent, cu o logica institutionala ameliorata si beneficiind de statutul de organizatie internationala de plin drept. Diversa însa, prin însasi natura sa - tabloul general nu poate fi unul monocrom, pictat doar în nuante de roz. Problemele cu care se confrunta Francofonia nu sunt nici putine, nici lipsite de relevanta. Ele nu vin doar „din afara“, ci si din propriul sau san, fie din problematici specifice diferitelor regiuni francofone, fie din dificultati politice mai generale.
Astfel, în lumea araba, integrismul limiteaza sau chiar elimina orice posibilitate de expresie a diferentelor cultural-lingvistice si respinge laicitatea statului, închizand poarta valorilor francofone. Limba franceza, ca si valorile vehiculate de aceasta risca sa tinda spre marginalitate.
Mai spre sud, Africa Sub-sahariana este în pana de dezvoltare, experimentand crize politice, economice, financiare, educative sau chiar umanitare care pot ameninta soclul coeziunii francofone. Exemplele ar putea continua cu conflictele etnice, ce pun, si ele, sub semnul întrebarii perenitatea francofoniei pe plan local.
De altfel, calea aleasa de Organizatie în ultimul deceniu si jumatate - aceea a largirii catre noi state mai degraba decat cea a aprofundarii (strategie a carei beneficiara a fost si Romania de altfel, Francofonia fiind cea dintai organizatie internationala care i-a deschis portile dupa 1989) - a generat un anumit grad de iritare în tarile membre africane, acestea simtindu-se abandonate, ca urmare a nepunerii în aplicare a unui program specific de cooperare în ceea ce le priveste.
In Asia de Sud-Est, se arata cu degetul spre lipsa unei componente economice mai solide a cooperarii franco
