31 DECEMBRIE 1905 Lautarii, trubaduri ai cantecului popular romanesc, au uimit prin maiestria interpretativa, prin fantezia si memoria muzicala nu doar pe profesionistii din tara, ci si pe cei de peste fruntariile ei.
Sa ne intoarcem putin in timp. Suntem la Clubul Tinerimii. Revelion 1905. La fel de bine am fi putut fi la Capsa, la Iordache (pe Strada Covaci) sau in alte localuri alese din Bucuresti, unde canta vestitul Ciolac. Asteptam seara Anului Nou. Ne motiveaza nu doar masa imbelsugata, stropita cu vinuri aromate sau seci de Dragasani aduse din Pivnitele Stirbey, ci, mai ales, vioara lui Cristache Ciolac. Talentul sau violonistic s-a bucurat de aprecierea lui George Enescu. In targ circula vorba "nu exista alinare decat cu vinul de la «Iordache» si cu arcusul lui Cristache". Suspinul sau trilul vesel al cantecului sau - vorba muzicologului Viorel Cozma - "parea ca-i rupt din inima", pentru ca "iubeai, sufereai si te bucurai o data cu el".
Maiestria sa a capatat notorietatea mondiala la Paris, cu ocazia Expozitiei Internationale din 1900. Schimband anteriul si giubeaua cu fracul ce ascundea sub jacheta o esarfa tricolora, Ciolac a uimit numeroasa asistenta cand, in plin concert, stingandu-se lumina, din toate formatiile muzicale prezente la eveniment, a fost singurul care a continuat sa interpreteze marsul de deschidere al expozitiei. Aceasta deoarece el nu "citea" notele muzicale, ci executa "dupa ureche". Dar ce ureche muzicala avea!
HUITRES DâOOSTENDE - STRIDII DE OOSTENDE Stridiile se servesc de obicei cat se poate de reci, daca este posibil pe gheata pisata, cu lamaie alaturi. Desi se mananca indeobste crude, totusi, maestrii bucatari le-au gasit diferite moduri de preparare. Em. Guichard si C. Waygart ne semnaleaza cateva in "Calauza bucatariei franceze": Huitres à lâamericaine ("posate in apa lor, apoi in scoica si acope
