Cristi Puiu, pentru ca... "a despuiat metafizica mortii"
Cand am scris, de la Cannes, despre Cristi Puiu, nu aveam de unde sa stiu ca urma sa fie coplesit de premii. Puteam sa banuiesc, sa sper, alaturi de multi altii, dar in lumea cinematografului se intampla atatea rasturnari incat, la ora unei drepte judecati, nu poti decat sa stai singur, fata-n fata cu filmul. Altfel spus, Moartea domnului Lazarescu ar fi fost o alegere indiferent de rasunetul lui international. Am adus in discutie acest argument pentru ca s-au gasit unii care sa carcoteasca, dupa cum altii ar putea sa creada ca, neavand concurenti in peisajul autohton al acestui an sarac, Cristi Puiu este, ipso facto, marele favorit. Filmul sau s-ar fi impus in orice context, chiar si in condita unei productii prospere (nu intereseaza locul exact). Pentru ca: cinematograful, asa cum il practica autorul nostru, este indraznet fara sa fie programatic provocator, se lasa purtat de o camera care sfideaza stramtoarea spatiului, fiind prezenta peste tot unde moartea sta la panda. In restristea unui apartament dintr-un bloc oarecare, in agitatia multelor spitale pe unde va fi purtat domnul Lazarescu, in indiferenta de fiecare zi, la rascrucea schimburilor de cuvinte alaturea cu drumul. Timp de mai bine de doua ore, Cristi Puiu a despuiat metafizica mortii. (Magda Mihailescu)
Cristi Minculescu, pentru ca� este capitanul "Nationalei de rock a Romaniei"
De aproape 30 de ani, oamenii astia se mentin "in linia de atac". Dribleaza frivolul si scandalurile, umplu "tribunele" cu spectatori, "verticalizeaza" jocul bine pus la punct al rock-ului si respecta cu strictete zona fair play-ului. Obtin victorie dupa victorie, castiga trofeu dupa trofeu, fac din muzica lor sport de performanta. Anul acesta n-a fost mai special decat ceilalti. Pentru ca Cristi Minculescu si ai lui si-au facut un obicei din a da c
