Bibliografia lui G. Călinescu, elaborată cu pricepere şi tenacitate de cercetătorul literar Ion Bălu, publicată în anul 1975, exact acum trei decenii, a suportat în acest răstimp unele completări, ce ţin de paraliteratură, care au menirea de a accentua profilul unui cărturar pasionat de lecturi, de investigaţii literare şi de afirmare în presa literară şi culturală.

Literatura sa epistolară, atât cât există şi cât se cunoaşte până acum, oferă oportunitatea pătrunderii în universul biografic şi, uneori, creator, al celui mai prudent şi mai parcimonios istoric şi critic literar în ceea ce priveşte mărturisirile despre sine şi despre ai săi.

Biografia lui G. Călinescu, deşi cunoscută în bună parte, conţine încă unele inexactităţi, unele neclarităţi şi, de ce nu, unele zone complet albe, care ar necesita reluarea cercetărilor în arhive publice şi particulare, unde, sunt indicii, există materiale de natură să modifice şi să contureze cu mai multă precizie, portretul total al acestui insolit scriitor şi om al cetăţii.

Revelatoare mi se par şi cele două misive, recent descoperite, care vin să completeze bibliografia lui G. Călinescu şi care aduc unele informaţii noi privitoare la relaţiile sale cu reprezentanţii autorităţilor, fireşte, din epoci diferite.

Cea dintâi epistolă este trimisă istoricului Alexandru I. Lapedatu (1876-1950), ministru al Cultelor şi Artelor (1923-1926, 1927, 1927-1928, 1934-1936), personalitate remarcabilă din toate punctele de vedere, care a susţinut, eficient, orice iniţiativă culturală privitoare la români şi la rolul lor în istorie.

Romaţ, 1 februarie 1926

Domnule Ministru,

Cunoscând bunăvoinţa pe care aţi arătat-o întotdeauna faţă de activitatea pe care o dezvoltăm, îmi iau libertatea să vă rog, dacă vă este cu putinţă, a-mi înlesni cercetările arh