Când am fost pentru prima oară în Grecia, faptul s-a petrecut, din păcate pentru mine, în luna iulie, o lună, în acele locuri, cu temperaturi în jur de 40 de grade, când vegetaţia care explodase în luna mai era aproape uscată, iar peisajul predominant oferit ochiului era unul arid, cu mari întinderi de pământ galben-roşcat. După prima săptămână credeam că nu voi rezista să cutreier acele locuri vreme de o lună, dar până la urmă m-am adaptat situaţiei, pătimirile fizice fiind din plin compensate de tot ceea ce îmi oferea lumea antică şi cea medievală a Greciei. Cât de dornici erau însă plămânii mei de un aer mai puţin fierbinte şi ochii mei de prospeţimea verdeţii nu mi-am dat seama deplin decât la întoarcere, când, în Bulgaria, am intrat în primele păduri. Aveam impresia că până atunci îmi ţinusem respiraţia şi că abia din acel moment puteam să respir în voie. Un sentiment asemănător am trăit chiar de la prima piesă de dans urmărită pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la spectacolul companiei suedeze Cullberg Ballet. Respiram însfârşit aerul tare al marii fantezii şi capacităţi de invenţie gestică, mă lăsam purtată de beţia de mişcare imaginată de coregraful Johan Inger, autorul primei lucrări prezentate în spectacol, după o destul de îndelungată perioadă de secetă, în care am tânjit după bucuria pe care numai explozia mişcării de dans o poate dărui şi care lipsise în bună parte, în experimentele coregrafice văzute în ultimul an la noi, în care dansul ocupă un loc minor.
Spectacolele companiei Cullberg Ballet sunt ultimul cadou pe care ni l-a făcut JTI (Japan Tobacco International), după ce, în anii trecuţi, ne-a mai adus în România coregrafiile lui Maurice Béjart şi pe cele ale lui Nacho Duato. Şi, în continuare, avem frumoase promisiuni în această direcţie şi pentru viitor.
Cullberg Ballet este una dintre cele mai importante co
