Scria Proust: ,Il en est de la vieillesse comme de la mort. Quelques-uns les affrontent avec indifférence, non parce qu^ils ont moins d^imagination." Dl Livius Ciocârlie consacră o carte bătrîneţii şi morţii, ceea ce nu e deloc un semn de ,indiferenţă". Sau, totuşi, este, întrucît spaima blochează, reduce la sterilitate? Admiţînd ,indiferenţa", n-am putea contesta ,curajul" celui ce se opune extincţiei printr-un gest constructiv, însă nici ,imaginaţia" în afara căreia n-ar fi posibilă pagina literară, ficţiune în esenţa sa. Ni se pare că aci ,curajul" şi ,imaginaţia" se cuplează. Dar nu e orice fel de imaginaţie. Ci o imaginaţie specifică unei instinctive tendinţe de defensivă, un camuflaj, care-l îndeamnă pe autor a reduce, a aplatiza, a micşora obiectele şi, consecutiv, a se micşora pe sine însuşi: ,Am un hybris intermitent. întîi, am vrut - şi eu - să mă înalţ. Inapt pentru transcendenţă, am transferat-o, ca şi alţii, între care Marx, în viitor. De unde utopia, cel mai uscat exerciţiu inflamat.(...) Ulterior am înţeles că aparţin nediferenţierii, în varianta ei de la frontiera dintre mîl şi nisip, adică dintre letargie şi scepticism. Aici par să mă opresc". Sau: ,Prin urmare, e cazul să drămuiesc pateticul decrepitudinii. Cum ar zice un mare bărbat de stat: ciocul mic!". Sau, cu capul tot mai plecat: ,Soluţia, bine cunoscută: să nu mă mai iau în serios". Sau chiar fără nici o retenţie a umilinţei: ,oricum nu mă prea respect". Logic, reaua opinie de sine se extinde şi asupra trudei literare proprii, adesea depreciate, înghiontite, trimise la colţ: ,Deşi fundamental leneş, am muncit mult, dar nu chiar cu ardoare". Ori: ,în afară de o vagă veleitate literară, nu urmăresc nimic. Trăiesc şi atîta tot". Ajuns, la insistenţa unor prieteni, la întrunirea unui cenaclu literar, autorul îşi denunţă incompatibilitatea cu ,oamenii în general deştepţi şi dezinvolţi" ce-l u