Navigînd pe marea agitată a politicii, Ştefan Cazimir nu părăseşte masa de scris. Fără a mai spune că prestaţia sa oratorică aparţine tot literaturii, autorul încredinţează tiparului noi eseuri, articole, studii literare, din cînd în cînd chiar poezii. De fapt, cu poeziile chiar începe, printr-un mic volum intitulat Pentru contra (1991), care conţine deopotrivă fragmente de jurnal, ,maxime şi conformisme", perle extrase de pretutindeni. E, în ansamblu, o ,ontologie a inocenţei": textele în sine n-au nimic subversiv, şi totuşi publicarea unora în anii dictaturii ar fi fost de neconceput. Bunăoară, un poem despre mutarea din loc a clădirilor:

Şi blocurile iată că se mută

Din locul lor lăsat de Dumnezeu!

Nu e departe ziua neştiută

Cînd va porni la drum şi blocul meu.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

În lături, vechi oprelişti desuete!

Voi, poliţişti şi vameşi, faceţi loc!

Se-aprind pe boltă stele şi comete

În cinstea pasagerilor din bloc.

Sub fulguirea albelor petale

Deschise larg sînt porţile de vis -

O, du-ne, bloc, pe cea mai scurtă cale

în comunism şi-apoi în paradis!

Două piese notabile din anii ^80 sînt Dar eu am văzut şi Pliniu cel bătrîn. Prima e o fantezie graţioasă, umflînd fabulos tradiţia minciunilor cinegetice, dar ancorînd fără veste într-un port al lirismuluii pur:

Puşca zăcea părăsită în iarbă,

iar inima-n piept îmi bătea vehement.

Cînd m-am trezit, de-acum leul trecuse

şi coada-i vedeam depărtîndu-se lent...

Ştiu, încă sînt urşi prin pădurile-aceste,

sînt jderi şi mistreţi şi sînt cerbi minunaţi -

dar eu, rătăcit