În sălile aripei Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă s-a deschis miercuri 23 noiembrie 2005, orele 13, una din cele mai importante expoziţii din ultimii ani: Lola Schmierer Roth - Pictură şi grafică, donaţia soţilor Anne-Louise Roth şi Alexandru Cezar Ionescu, cu domiciliul stabil la Berlin. Un catalog luxos, datorat Marianei Vida şi Elenei Olariu prezintă expoziţia în câteva din aspectele esenţiale, însoţindu-le de numeroase şi bogate date informative, nu scutite de unele erori şi omisiuni. Ceea ce, din fericire, nu impietează asupra meritelor ei efective.
Orice expoziţie, bine alcătuită şi de impunătoare anvergură, este rezultatul unei regii, având menirea să pună accentele şi să scoată în evidenţă elementele cele mai definitorii şi mai reprezentative pentru artistul căruia i-a fost destinată. Ea trebuie să-i contureze personalitatea în aşa fel încât, dacă mai este şi socotit mare, această dimensiune să fie convingător demonstrată. Or, mesajul expoziţiei e de altă natură şi nu-şi propune o asemenea sarcină. Suntem în prezenţa unei danii, indiscutabil de un foarte mare interes şi de o excepţională valoare, dar care nu vizează publicul larg, ci un cerc restrâns de iniţiaţi care n-au nevoie să li se spună cine este Lola Schmierer Roth şi în ce constă importanţa documentelor legate de ea. Numai că expoziţia este şi una de artă şi sub acest raport relevanţa ei se pretează la a fi discutată, pentru că nu certifică grandoarea ce i se atribuie, pe bună dreptate, Lolei; e în cauză doar un fragment, neadaptat suficient la imperativele celui mai de seamă muzeu al ţării.
Sunt convins că arătând de ce putem vorbi despre Lola Schmierer Roth ca despre o mare artistă, aduc un argument în plus la înalta apreciere a daniei soţilor Anne-Louise Roth şi Alexandru Cezar Ionescu. Nu poţi fi însă în stare de un asemenea demers decât beneficiind cât de
