Am participat în noiembrie trecut la întâlnirea ,româniştilor" de la Praga, oraşul de o copleşitoare frumuseţe, pe care nu-l mai văzusem de aproape patruzeci de ani. Păstram în memorie imaginea somptuoaselor edificii baroce, a puzderiei de turnuri crenelate, a podurilor flancate de statui, dar şi a cenuşiului intens de care erau pe atunci acoperite. Azi toate strălucesc, ameţesc ochiul cu izbucnirea culorilor reînviate. Au avut multe de făcut, în ,oraşul de aur", artiştii restauratori, dar ce au făcut le-a izbutit de minune.

Primul Simpozion Internaţional de Studii Româneşti în Cehia, astfel s-a intitulat oficial reuniunea de literaţi, lingvişti, istorici la care eu am participat ca reprezentant al României literare, cum menţiona programul în dreptul numelui meu. Le sunt dator de aceea cititorilor revistei cu prezenta dare de seamă. S-ar fi cuvenit să fie mai promptă, recunosc.

N-am reuşit însă, luat cu altele, să-mi notez impresiile de îndată ce m-am întors de la Praga, cum avusesem de gând. Ce pot să fac? Voi spune ce au spus şi alţii aflaţi în aceeaşi situaţie cu mine: decât niciodată, este bine şi mai târziu.

Dar să intru în subiect. Simpozionul de studii româneşti a fost iniţiat de Institutul de Studii Romanice al Universităţii Caroline, aceasta instituţional vorbind, iar dacă este să indicăm persoana care a avut ideea Simpozionului, şi a făcut pentru înfăptuirea ei tot ce i-a stat în putere, o vom numi pe d-na Libuse Valentová. Este ea însăşi autoare de studii româneşti, traducătoare din română în cehă şi invers, cercetătoare literară şi profesoară, şefa Secţiei de limbă şi literatură română a Facultăţii pragheze de Litere. Numele d-nei Libuse Valentová nu le este de altfel necunoscut cititorilor României literare. îl pot întâlni număr de număr înscris în caseta redacţională, d-na Valentová fiind unul din corespondenţ