Dacă socotim genul memorialistic drept câştigătorul pieţei literare după patruzeci de ani de comprimare a personalităţii umane şi de absenţă a genului în librării, atunci trebuie să consemnăm existenţa unui veteran al diaristicii în prozatorul Constantin Mateescu, unul din talentele pe care comunismul le-a ţinut sub obroc în exact anii când se alcătuieşte o reputaţie artistică şi se pronunţă un verdict critic aşezător. Profesor secundar de limba franceză, intelectual cu largă deschidere şi autor de cărţi al căror succes la public n-a trezit îndeosebi atenţia criticii, Constantin Mateescu a ţinut din tinereţe un jurnal pe care l-a dus, cu deplină consecvenţă, până în zilele noastre - cel de al şaselea tom, din anul 2002, intitulându-se Jurnal în libertate, cel de al şaptelea, recent publicat la Editura Almarom din Râmnicu-Vâlcea, purtând titlul Jurnal de tranziţie.

Se înţelege, cele două volume în cauză sunt dedicate vieţii în societatea românească după căderea comunismului. Ele au ca temă pe canavaua unor întâmplări zilnice - întâlniri, călătorii, probleme ale creaţiei scriitoriceşti, ale sănătăţii - în primul rând destinul scriitorului naţional în anii lungi, trudnici şi doar în parte încheiaţi ai tranziţiei. Sunt note scurte, dar nu eliptice, riguros articulate ale unei conştiinţe treze care nu se scaldă în apele compromisului, dar nici nu-şi nutreşte existenţa pe schelăria evenimentelor politice, al căror substrat însă nu-i scapă - în acei ani de confruntare socială ce aveau să ducă la prima cădere de la putere a neocomunismului local.

în 1994, diaristul împlinea 65 de ani, doi ani mai târziu nota cu amărăciune: ,Lăsat în urmă molozuri de speranţe." Odată ce: ,Se naşte o lume nouă, străină, sunt un deşeu al veacului trăit sub zodia purpurie, suport tensionat asediul clipelor". Ca martor ,realizez târziu că am pierdut Ťsaloanele liter