Cel de-al treilea roman al lui Eginald Schlattner, Pianul în ceaţă, a fost conceput de autor şi perceput de cititorii avizaţi drept cheia de boltă a trilogiei de aproape 2000 de pagini prin care preotul luteran din Roşia aduce la cunoştinţa lumii destinul unei comunităţi şi al unei civilizaţii (dispărute între timp) dar şi unul din capitolele cele mai tulburi din istoria României.

În decursul a şapte ani, debutul literar tîrziu al acestui povestitor înnăscut s-a transformat spectaculos într-un story de succes de care autorii sud-estului european nu prea sunt obişnuiţi să aibă parte aici, în Apus. Originile acestei popularităţi literare se află deopotrivă în calitatea ,scriiturii" lui Eginald Schlattner şi în personalitatea ,spectaculoasă" a autorului însuşi, motiv pentru care aproape fiecare întîlnire cu pastorul-scriitor se transformă ea însăşi într-o ,poveste".

În 1998, Eginald Schlattner poposea pentru prima oară la Salonul de carte de la Frankfurt pe Main, unde l-am şi întîlnit şi unde mi-a acordat primul interviu, publicat în paginile ,României literare". La Editura Zsolnay tocmai ieşise pe-atunci de sub tipar romanul lui de debut, Cocoşul decapitat reperat imediat de critica de specialitate, recenzat copios în presa germană. în răstimpul a doar cîteva luni de la debut, Eginald Schlattner devenise un personaj interesant al scenei literare din Germania, eroul unor documentare televizate, iar parohia din Roşia (Rothberg) s-a transformat şi ea, la fel ca străvechea ei bisericuţă, într-un loc de pelerinaj frecventat, mai ales după apariţia celui de-al doilea roman, Mănuşile roşii, şi de unii reprezentanţi mai mult sau mai puţin iluştri ai scenei literare şi ai clasei politice din Germania şi din România. Unele dintre aceste vizite au lăsat urme durabile în memoria lui Eginald Schlattner şi în geografia locului, cum se va vedea şi din d