Nostalgia sociala a aparut ca subiect de dezbatere publica in noiembrie 1998, cand, intr-un sondaj realizat de Metro Media Transilvania, numarul celor care spuneau ca ?era mai bine inainte de 1989? depasea pentru prima data nivelul de 50%. Pana atunci se vorbea de nostalgia lui Ion Iliescu, de nostalgia liderilor PDSR si ai PRM, de nostalgia fostilor nomenklaturisti si securisti sau a altor categorii de favorizati ai fostului regim. Din 1998, s-a vazut ca nostalgicii formeaza nu o minoritate usor de ignorat si de dispretuit, ci chiar o majoritate - inca una dintre majoritatile greu de acceptat la nivel oficial, dificil de explicat, de incadrat si de gestionat politiceste.
In fiecare an, zilele de 25 decembrie (ziua mortii violente a lui Ceausescu) si 26 ianuarie (ziua nasterii acestuia) prilejuiesc manifestari comemorative firave in Cimitirul Ghencea, aducand laolalta oameni napastuiti de soarta, candva mici privilegiati ai comunismului, sau politruci marginali, care, calchiind gestica dictatorului, spera sa faca din mormantul acestuia scena lansarii lor in politica mare. Personajele filmate cu acest prilej sunt caraghioase, penibile, defazate; gajaie Internationala, cantece patriotice sau vreun slogan; gesticuleaza asemeni Marelui Conducator, cheama la lupta, spun tampenii. Pe scurt, ofera un peisaj trist si grotesc. Intrebarea care vine de la sine este daca aceasta reprezentare se suprapune peste profilul majoritatii de peste 50* care regreta comunismul. Sa fie jumatate din tara asa ciudata si denaturata?
Distributia nostalgicilor, care se poate observa din Barometrul de opinie publica din octombrie 1999, realizat de CURS, arata un lucru socant: nu exista diferente majore intre mediul urban si mediul rural, intre barbati si femei, intre categorii de varsta si de absolventi sau intre regiuni istorice in materie de nostalgie. Ceva mai nostalgic
