28 martie, undeva, spre miezul noptii. Cat pe ce sa inchidem a doua editie. Un telefon ne-a tintuit pe scaune. "Cica au fost rapiti doi ziaristi romani in Irak", suna stirea. Care ziaristi? Cine e in Irak? Ce rapire? Hai, sa fim seriosi! Si totusi, era adevarat. Unde mai pui ca erau trei, nu doi.
Presedintele Traian Basescu fusese in Irak si Afganistan. La acea ora era pe drumul spre casa. Habar nu aveam despre ce ziaristi era vorba. Ba chiar nu am crezut zvonul, intr-o prima faza. Romani rapiti in Irak era ceva de domeniul fantasticului. Trebuia sa fie ceva la mijloc. Ceva specific romanesc, care sa dea peste cap toate normele in materie de luari de ostatici in acea zona fierbinte! Si ce, n-a fost?
ERA REAL. Rapirea celor trei ziaristi romani - Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci (de la Prima TV) si Ovidiu Ohanesian (Romania libera) este, pana la urma, o telenovela romaneasca de succes. Care ne-a tinut cu inima cat un purice si ne-a stors ca pe niste carpe pret de aproape doua luni, pana la 22 mai. Primele imagini cu ziaristii rapiti, difuzate de agentia de presa Reuters, au declansat adevarata nebunie. Redactiile ziarelor, televiziunilor si radiourilor au fost puse pe jar. Am ajuns sa achizitionam antene de satelit si receptoare pentru a putea urmari Al Jazeera si Al Arabiya, care difuzau din cand in cand stiri despre ai nostri. Jurnalul National a fost, poate, ziarul care a acordat cele mai ample spatii acestui caz.
OMAR SI ALTII. Au aparut in scena nume sonore pe plaiurile mioritice: Omar Hayssam, asociatul lui, Mohammad Munaf. Parca eram ametiti: Omar, omul bagat in toate afacerile si despre care se auzise atata. Munaf, omul cu care se afisa deseori Omar. Ce-aveu in comun? Ce cauta Munaf cu ziaristii nostri in Irak? De ce e si Munaf ostatic? Ce de cetatenii are Munaf! Si cat de greu ne-a fost sa ne lamurim daca o are si pe aia romana...
BECIU
