Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilant cu bucurii si cu necazuri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 decembrie 2005 ·

In mod surprinzator, cei peste 1.000 de jandarmi din Dolj nu au nici un poligon de tragere. Inspectoratul de Jandarmi Judetean Dolj si Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova au prezentat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, bilantul activitatii celor doua institutii pentru acest an. Dupa o trecere in revista a realizarilor celor doua institutii, ocazie cu care au fost amintite eforturile deosebite ale jandarmilor pentru salvarea de vieti omenesti si reducerea pierderilor materiale la cele trei valuri de inundatii care au lovit judetul in acest an, s-a ajuns la o problema spinoasa, aceea a lipsei unui poligon in care jandarmii sa-si exerseze indemânarea de tintasi cu armamentul din dotare. Armata si jandarmeria se „calca pe picioare“ in poligon „Cele doua institutii ale Jandarmeriei insumeaza, in Dolj, aproximativ 1.000 de jandarmi. Cu toate acestea, noi nu mai avem un poligon in care sa efectuam tragerile. Pâna nu demult am avut un poligon la Podari, insa acesta a fost preluat de autoritatile locale, iar acum noi suntem nevoiti sa mergem in poligoanele armatei, la Balta Verde sau la Cernele. Vom incerca sa ne construim in baza noastra de lânga Aeroportul Craiova un poligon pentru tragerile cu pistolul, insa problema ramâne pentru tragerile cu pistolul mitraliera“, a mentionat colonelul Nicolae Popa, inspectorul-sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Dolj. „Cum noi efectuam trageri cam din trei in trei saptamâni, ne este foarte greu sa «prindem loc» in poligoanele armatei, asa ca am avea mare nevoie de un poligon al nostru. Sper ca autoritatile locale sa ne ajute in acest sens“, a completat colonelul Constantin Ion, comandantul Gruparii Mobile de Jandarmi Craiova. Poligonul de la Cernele are si el zilele numarate, aflându-se in vecinatatea viitoarei centuri de ocolire a municipiului Craiova, asa ca armata si Jandarmeria vor ramâne in curând doar cu un singur po

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 8 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 5 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Evaluare Națională 2024: Ce subiecte au primit elevii la limba și literatura română și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 13 ore
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română. Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 10 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°