Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conservatorii, nemultumiti de dialogul din coalitie

Publicat in Romania Libera, vineri 30 decembrie 2005 ·

Conservatorii au lansat ideea iesirii din coalitia aflata la guvernare. Motivele care stau la baza adoptarii acestei decizii au fost explicate de deputatul Andrian Mihei, presedintele PC Constanta. Una dintre cauze este lipsa de interes manifestata de partenerii politici fata de initiativele legislative lansate de conservatori, pregatiti sa voteze doar proiectele pe care le considera importante pentru Romania, indiferent de culoarea politica a celor care le promoveaza. Mihei este cunoscut pentru calmul cu care abordeaza problemele politice, dar a dovedit ca se poate transforma intr-un critic acid atunci cand este necesar. Deputatul conservator s-a plans de faptul ca nu reuseste sa comunice cu parlamentarii de Constanta, chiar daca se afla de aceeasi parte a baricadei, cand vine vorba despre interesul judetului. Incercarile sale de a obtine fonduri pentru continuarea lucrarilor la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta au fost blocate chiar la Constanta, unde a fost invocata lipsa de credibilitate a celor care urmeaza sa administreze fondurile. In aceste conditii, atat la nivel local, cat si la nivel central, conservatorii se indoiesc de rolul lor in coalita care guverneaza in prezent tara. "Constanta parca este un judet blestemat", a declarat Mihei, nemultumit ca orice tentativa de dialog cu colegii din teritoriu a fost un esec. Revizuirea comportamentului partenerilor ar trebui sa fie solutia pentru rezolvarea problemelor judetului, considerat al doilea ca importanta. Deputatul este de parere ca exista posibilitatea ca aceasta pozitie sa nu mai poata fi pastrata daca, in continuare, orgoliile si adversitatile politice vor continua sa ii macine pe alesii trimisi in Parlament de constanteni sa le reprezinte interesele. Indiferent de decizia ce se va lua cu privire la ramanerea sau nu in coalitie, conservatorii de la Constanta vor continua, in 2006, sa promoveze imaginea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 24 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 32 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 54 minute
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum 2 ore
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°