Un an framantat. Asa ar putea fi caracterizat 2005, an dupa care parca nimic nu va mai fi la fel ca inainte. Cele mai importante modificari au fost in planul relatiilor institutionale din zona politicului, regizor fiind, evident, Basescu. Prestatia sa, criticabila in unele locuri, a scos din amorteala intreaga scena politica, obisnuita sa-si ia un an de pauza dupa fiecare scrutin electoral.
Relatia presedintelui cu Coalitia si, in particular, cu Alianta are o alta imagine, departe de cea a unui presedinte inchis la Cotroceni, care cheama din cand in cand partidele sa-i aduca la manastire franturi din viata de dincolo de ziduri. Insistenta cu care Basescu s-a bagat in toate a obligat Alianta sa-si regandeasca strategiile interne. Nici PSD nu a scapat de framantarile anului.
Pe de-o parte, abia trezit din socul pierderii puterii, fostul partid de guvernamant a trebuit sa faca fata unui atac venit de la Cotroceni, avand ca tinta numarul doi si trei din stat. Pe de alta parte, PSD isi traieste propria drama, caci, dupa ce epoca Iliescu s-a incheiat, partidul a constatat ca nu prea are ce pune in loc.
Primul an de opozitie se termina pentru pesedisti destul de slab in procente electorale, cu toate ca premisele ii avantajau. O alta zona agitata a fost cea a presei. Pentru prima oara, in cei 15 ani, ea este tinta directa a presedintelui. Traian Basescu a atacat constant presa, ca fiind, in cea mai mare parte a ei, purtatoare a mesajelor grupurilor de interese.
Pana si in criza ostaticilor parea ca exista un regret prezidential ca e vorba de trei ziaristi care trebuie eliberati. Atacurile au prilejuit deschiderea unei ample discutii in presa despre formatorii de opinie si schimbul generatiilor.
Exact ca in politica, ziaristii au inceput sa se gandeasca la schimbarea generatiilor si la un alt tip de presa, mai putin
