2005 a inceput, din prima lui secunda masurata, stropit cu sampanie din sticla prezidentiala rotita deasupra esantionului de cetateni adunati in Piata Universitatii. Semn de veselie si belsug pentru tot anul.
Desi tara s-a ales cu un presedinte care mitraliaza ha-ha-uri in cadenta de pluton de executie, prea multe motive de fericire n-au avut romanii in ultimele 12 luni. Cat despre belsug...
Singurii cu adevarat multumiti par sa fi fost beneficiarii cotei unice de impozitare: vestitul 16 la suta, propus pentru omologare internationala, de laudat ce a fost de cei ce l-au mosit, a bagat lunar milioane in plus in buzunarele celor deja mai instariti.
Abia spre sfarsitul anului lor li s-a mai adaugat o categorie de „imbogatiti" ai platformei electorale „Sa traiti bine!": pensionarii „recalculati" s-au bucurat ca niste copii de cresterea cu suta de lei noi.
Cam atat s-a concretizat, pentru votantul de rand, din hectarele de pagini cu programe de guvernare ale celor 4 partide care s-au adunat sa sugrume sistemul ticalosit al baronilor si printisorilor pesedisti. Destul de mult pentru un an blestemat parca – ar spune cronicarii Puterii pe stil nou.
Ce poti sa ceri mai mult unei guvernari care a fost izbita de sapte valuri de inundatii, napadita de H5N1, tinuta intre pumni de FMI si UE si care s-a trezit in brate, de pe urma PSD-ului pus pe fuga, cu o tara cu bugetul parjolit si contracte otravite? Poti, fiindca norocul si-l mai face
si omul. Dar oamenii noii Puteri au dat minime semne ca sunt in stare sa lupte cu ghinioanele, fiind insa mult mai vrednici in a-si scoate ochii unii altora.
Primul an al epocii oranj a fost unul paradoxal, daca-l privim doar din punct de vedere politic. Si Puterea si Opozitia au reusit performanta de a scadea in popularitate.
Ce-i drept, cele
