Intelepciunea conventionala nu e intotdeauna gresita. Dar nici mereu adevarata. Acest tip de intelepciune pretinde ca liderii politici nu inseamna mare lucru, ca evolutia unei tari sau a unei aliante ar depinde esential de structurile lor institutionale, ca e o functie a economiei, a societatii, a programelor de partid. Realitatea e alta si analiza ei n-ar trebui sa subestimeze ceea ce un personaj al lui Harry Mulisch desemna, in geniala Descoperirea cerului, drept caracterul “biologic” al politicii. Nu fara temei, scriitorul olandez pretindea, spus rapid, ca o anume corporalitate a politicianului, convenabila poporului, e ceea ce pana la urma ii confera, ca lider, partea leului din puterea pe care masele i-o incredinteaza. Ca, indiferent daca apartin regnului totalitar sau sferei democratice, demnitarilor li se atribuie, ca premiu pentru o infatisare erotizant-atragatoare, pe langa privilegii, si-un soi de aura magica, din interiorul careia pot schimba mersurile lucrurilor cam cum ii taie capul. Altfel spus, multe, daca nu totul, in jocul puterii se intemeiaza pe fotogenitatea actorului politic. Daca lucrurile stau asa, trei semne bune are anul: Merkel, Merkel si iar Merkel, iar intelepciunea conventionala, bazata pe o viziune cvasimarxista a realitatii, se va vedea surprinsa de un rapid reviriment german. Daca e indreptatita aplicarea tezei expuse de Mulisch, accesul la carma principalei puteri europene a unei femei nu tocmai in stare sa tina piept nurilor unei Marilyn Monroe, dar destepte, riguroase, luptatoare, centrate pe libertate si perfect capabile sa-l ingenuncheze pe vesnicul june-prim Schroeder lanseaza continentului si lumii un semnal dintre cele mai pozitive. Urcusul ei spre varf sugereaza ca buna parte din nemti da semne sa se fi saturat de tirania “tembelizorului” si, deci, de mediocratie, si incearca, orbecaind inca putin, sa revina la democratia subs