La sfarsitul lui 2004, euro se apropiase de pragul de 1,37 dolari, intr-o perioada in care moneda americana era pusa sub presiune de problemele structurale ale economiei SUA, in special uriasele sale deficite, dupa ce in urma cu circa trei ani euro cocheta cu o paritate de 0,82 dolari.

In ultima zi de tranzactionare din 2005 paritatea a fluctuat intre 1,1780 si 1,1887 dolari, ultimele tranzactii realizandu-se in jurul valorii de 1,1840 dolari.

Anul trecut, insa, diferentele au inceput sa dispara, dolarul traversand una din cele mai faste perioade ale sale, recuperand aproape jumatate din terenul pierdut.

Aceasta evolutie a fost o consecinta a politicii Rezervei Federale americane care a majorat constant dobanda de referinta, de la 1% in iunie 2004 la 4,25% in decembrie trecut, cu posibilitatea majorarii in aceasta luna la 4,5%, valoare dubla fata de dobanda de referinta din euro-zona.

Dolarul a avansat in 2005 cu aproape 15% in raport cu euro si cu circa 12,5% fata de un cos format din sase monede importante, reusind sa recupereze din declinul de 30% din ultimii trei ani, datorat, in special, temerilor investitorilor si a marilor banci asiatice ca economia Statelor Unite nu este capabila sa isi finanteze uriasul sau deficit comercial care a majorat la noi recorduri istorice deficitul de cont.

Pentru a contracara adancirea deficitului de cont, Fed a majorat aproape lunar dobanda de referinta, bonurile de tezaur ale SUA incepand sa aiba din ce in ce mai multa cautare si contribuind la stoparea declinului monedei verzi. Sa nu uitam insa ca in 2003 si 2004 administratia de la Casa Alba a "ajutat" discret dolarul sa scada, pentru a scumpi importurile si a avantaja exportatorii americani.

In privinta viitorului paritatii, parerile analistilor sunt impartite, rolul determinant urmand sa il aiba politicile monetare ale Fed si Bancii Centr