Multi analisti si lideri de opinie cad adesea in capcana unor judecati de valoare, interpretand alianta Romaniei cu SUA ca un element care mai degraba ne desparte de Europa decat ne apropie, iar sporirea investitiilor germane sau austriece in tara noastra este vazuta ca un factor de blocaj al interesului firmelor americane in zona. Promovarea unilateralismului american si a viziunii wilsoniene in spatiul european a deranjat mult timp, mai ales dupa perioada Razboiului Rece, interesele de hegemonie ale Frantei sau Germaniei. Majoritatea disensiunilor care au aparut intre SUA si marile puteri europene sau chiar intre marile puteri europene au fost legate de problemele de securitate si cooperare internationala. Mult timp, NATO a constituit pentru Uniunea Europeana un pilon de sprijin si de completare a dimensiunii de securitate. Neintelegerile aparute de-a lungul timpului intre liderii europeni legate de existenta si sustinerea financiara a unor forte de mentinere a pacii sau cele legate de dezvoltarea unei identitati europene de securitate au fost aplanate si rezolvate cu aportul direct al SUA sau al NATO. In cadrul summit-ului de la Washington din 1999, NATO includea in conceptul strategic o identitate europeana de securitate si cooperare comuna, incurajand in acest fel Uniunea Europeana spre o institutionalizare mai clara a propriilor sale resurse de aparare. Al treilea pilon de la Maastricht (1993), Politica Europeana de Securitare si Cooperare Comuna (PESC), reusea sa impuna mai mult la nivel formal chestiunea unei structuri institutionalizate de securitate la nivelul Uniunii Europene. Politica externa de aparare a SUA, de prevenire armata, promovata in focarele de conflict sau de potential conflict, a nascut numeroase disensiuni si chiar rivalitati la nivelul dezbaterilor europene. Razboiul din Irak, dar si misiunile de pace din Afganistan sau din Balcanii de Vest