De vreo doi ani, piata editoriala romaneasca descopera valoarea comerciala a debutantilor. “Aperitivele” care au deschis gustul sunt, desigur, prozatorii de la Polirom, debutati în bloc în 2003, si lansarea Ioanei Bradea, cu Bagau, la EST. Ce se întampla acum - cu debuturile de la Humanitas si cu propunerile de la Cartea Romaneasca (unele, debuturi în proza, precum Lindenfeld, al lui Ioan T. Morar) - sunt replici naturale, ca în seismologie, reasezari binevenite ale gustului literar. Dupa 1990, debutul literar n-a mai fost în nici un fel asistat. Parea de la sine înteles ca, odata ridicata cenzura comunista, valorile îsi vor face loc singure, aclamate instantaneu de critica si de public. Nimeni n-a luat în calcul dezintegrarea acelui sistem editorial si intervalul tulbure de pana la recalibrarea de acum. Finalmente, în jungla criteriilor de vandabilitate, debutantii au cam iesit din calcule, cu atat mai mult cu cat debuturile semnificative întarziau. Bine tunse în speranta acceptarii la tipar, cateva carti rescapate din sertarele editurilor ceausiste n-au facut decat sa sporeasca frustrarea si nervozitatea generala. Astfel încat inventarea, în graba, a poetilor douamiisti a venit la timp. Fara sa încarce excesiv de responsabilitati, resuscitarea poeziei, cu alte nume, a obisnuit macar piata cu ideea noii literaturi. Dar, privind mult înapoi, debutul literar arata o poveste interesanta. In campul pe care-l numim literatura contemporana, prima generatie remarcata ca fenomen unitar a fost generatia saizeci. Ea venea sa rupa o formula dezafectata: proletcultismul. La debutul editorial, cei mai multi dintre acesti scriitori erau însa deja cunoscuti din paginile revistelor literare - pe atunci extrem de influente. Dupa consolidarea saizecistilor, literatura s-a resimtit multa vreme. In cele din urma, a fost nevoie de... o “fertilizare in vitro”, în anii saptezeci, cu “mate