Evaluarea starii “razboiului impotriva terorismului” si a modului in care acesta a evoluat in ultimul an este complicata de faptul ca in spatele acestui nume se ascunde de fapt un pachet foarte eterogen de initiative si operatii militare, politice si economice, desfasurate in spatii strategice si geografice foarte diverse. Dificultatea este amplificata si de faptul ca, pe de o parte, unele dintre aceste initiative presupun o durata mare de timp intre momentul declansarii si momentul ipotetic al atingerii obiectivelor, iar, pe de alta parte, o serie de masuri ce sunt esentiale pentru o intelegere exacta a situatiei se desfasoara in secret, in afara reflectoarelor dezbaterii publice. Aceasta evaluare, in mod necesar imperfecta, este insa usurata daca, reconstruind logica implicita in comentariile secretarului apararii american, Donald Rumsfeld, analizam acest razboi ca o combinatie de actiuni pe cinci fronturi majore: (1) Frontul ofensivei militare - caracterizat de interventiile directe, in special in Afganistan si Irak (dar si zone din Pakistan sau Cornul Africii); (2) Frontul ofensivei politice - promovarea agresiva a democratizarii in Orientul Mijlociu ca metoda de a bloca ascensiunea politica a fundamentalismului si a crea conditiile politice necesare opririi valului de emigratie spre Vest; (3) Frontul defensiv - operatiile de monitorizare, prevenire si neutralizare a atacurilor teroriste in plan global, dar mai ales in SUA si Europa Occidentala; (4) Frontul ideologic si diplomatic - efortul pentru mentinerea sustinerii internationale a Coalitiei si pentru blocarea ascensiunii ideologiilor teroriste sau a formulelor ideologice ce justifica sau pregatesc terenul pentru acestea (socialism, antioccidentalism, antiamericanism etc); (5) Frontul politic intern american - lupta pentru mentinerea bazei politice de sustinere in Congres si de catre public a eforturilor pe f