Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu vrea sa ramâna la „masa bogatilor“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 ianuarie 2006 ·

Boss-ul divizionarei A din Târgu Jiu s-a declarat multumit de Viorel Hizo si este convins ca echipa se va afla in prima liga si in sezonul viitor. Presedintele gruparii Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a precizat ca anul 2005 a fost cel mai greu, dar si cel mai bun din istoria de 43 de ani a clubului pe care il conduce. „A fost greu, dar a fost si frumos, iar cele 13 puncte câstigate dupa venirea antrenorului Hizo ne dau sperante ca putem sa reusim mentinerea pe prima scena. Sunt convins ca ne vom salva de la retrogradare si fotbalul de Divizia A va deveni o traditie si in judetul Gorj“, a afirmat Condescu. In 2005, Pandurii a ajuns in premiera in Divizia A, iar dupa prima jumatate a campionatului ocupa locul 12 in clasament, cu 13 puncte, in conditiile in care celelalte doua echipe nou-promovate in primul esalon, Jiul Petrosani si SC Vaslui, se afla pe locurile 13, respectiv 16. Marin Condescu nu regreta faptul ca s-a implicat in fotbal in urma cu trei ani. „Am venit la Pandurii când echipa terminase campionatul pe locul 13 in Divizia B si se salvase de la retrogradare cu noroc. Dintr-o echipa de ultimele locuri, in câteva luni am ajuns sa ne luptam cu Sportul Studentesc pentru suprematia seriei. Au promovat ei, pentru ca au meritat, dar in anul imediat urmator ne-am luat revansa si am promovat noi. Ne-am chinuit peste 40 de ani prin esaloanele inferioare, dar acum suntem la masa bogatilor. Aici este fotbalul adevarat si nu vrem sa mai parasim primul esalon, de aceea luptam cu toate fortele pentru a ne mentine aici“, a subliniat oficialul gorjean. „Hizo este antrenorul anului“ Condescu il considera pe Viorel Hizo cel mai bun tehnician din Divizia A. „In opinia mea, antrenorul anului in România este Viorel Hizo. Nu glumesc când afirm asta. A luat echipa de pe ultimul loc si a dus-o pâna pe 12. In momentul când am apelat la domnul Hizo sa preia banca tehnica, nu ma

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 25 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°