Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la extaz la agonie

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 4 ianuarie 2006 · ·

Autorităţile americane au declarat că numai unul dintre cei 13 mineri rămaşi blocaţi în subteranul minei Sago, din statul american Virginia de Vest, în urma exploziei produse luni, a fost găsit în viaţă. Este vorba de Randal McCloy jr., în vârstă de 26 de ani, care a fost transportat la spital. Anunţul a provocat consternare în rândul rudelor celorlalţi mineri, despre care se relatase anterior că sunt în viaţă. Guvernatorul statului Virginia de Vest, Joe Manchin, afirmase chiar că salvarea minerilor e un miracol. După zeci de ore de aşteptare, această veste a adus valuri de lacrimi şi bucurie printre rudele celor prinşi în subterană. Uşurarea lor a fost însă de scurtă durată, autorităţile anunţând ulterior că ştirea potrivit căreia căreia 12 mineri au fost găsiţi în viaţă a fost o greşeală cauzată de o problemă de comunicare între centrul de comandă şi echipele de salvare aflate în subteran. Potrivit preşedintelui companiei căreia îi aparţine mina, Ben Hatfield, "diverse persoane au auzit convorbirile dintre centrul de comandă şi echipa de salvare şi au lansat vestea că minerii sunt în viaţă deşi compania noastră nu făcuse nici o declaraţie publică. A fost o informaţie percepută greşit şi care s-a răspândit ca vântul". Cauzele exploziei care a dus la moartea celor 12 mineri nu sunt cunoscute încă. (I.B.)

Autoritãţile americane au declarat cã numai unul dintre cei 13 mineri rãmaşi blocaţi în subteranul minei Sago, din statul american Virginia de Vest, în urma exploziei produse luni, a fost gãsit în viaţã. Este vorba de Randal McCloy jr., în vârstã de 26 de ani, care a fost transportat la spital. Anunţul a provocat consternare în rândul rudelor celorlalţi mineri, despre care se relatase anterior cã sunt în viaţã. Guvernatorul statului Virginia de Vest, Joe Manchin, afirmase chiar cã salvarea minerilor e un miracol. Dupã zeci de ore de aşteptare, aceastã veste

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 27 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 37 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 59 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 26 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°