Familia Tiriac a avut un an exceptional. Tatal a devenit primul roman miliardar in euro. Fiul a devenit primul roman dotat cu scut anticocaina.
Ca orice capodopera privita prea de aproape, acest dublu triumf e plin de negi pe pixeli. Fiul a fost impresurat de un anturaj de traficanti. Prin urmare, anturajul a luat intre 5 si 10 ani. Justitia romana s-a specializat in chirurgie sociala. Cine se naste departe de tenis, de ministere si de alte jocuri publice ramine pe masa de operatie.
Si Carmen Paunescu a folosit, recent, una dintre echipele de interventie rapida ale numitei institutii. Operatia e reusit de minune. In august 2004, C. Paunescu omora trei oameni, intr-un accident, in octombrie 2005, aceeasi sotie de poet era libera sa contemple o sentinta de doi ani si, mai ales, suspendarea ei. Cutitul judecatorului roman taie adinc in drojdie.
Asteptam degeaba reactia ONG-urilor. Nici unul dintre cei noua condamanti-clacasi, in dosarul „Cocaina", nu sufera de vreo minoritate etnica sau sexuala. Toti sufera de tati fara rost.
Nimeni n-a fost surprins. Romanii isi cunosc bine istoria. In moravuri, nu in date. Aceasta istorie va ramine subiectul principal si in 2006. Ea spune ca succesul natiunilor vine din puterea de a razbate spre capitalism - un cuvint prea putin inteles.
Capitalismul a hotarit, de pilda, ca Olandei si Norvegiei le-ar sta mai bine ca state democratice, decit ca miriste inundata, respectiv pirtie de schi. Iar succesul acestor natiuni de marime judeteana a fost dictat de un sport mai aspru decit tenisul: gindirea pe termen lung.
Toate revolutiile se reped la palat. Acolo isi stabilesc gloria si isi scurteaza de cap suveranul. Dar unele revolutii ajung acolo, coapte, dupa un sacrificiu lung, aproape neomenos, care a pus capat gindirii scurte. Acestea sint revolutiile reusite. Oamenii i
