In ciuda folosirii de-a dreptul nebunesti, de catre pusti inconstienti sau adulti cu mintile incetosate de alcool, a petardelor si rachetelor luminoase, in judetul si municipiul nostru nu s-a inregistrat nici un incident nedorit care sa faca necesara interventia pompierilor, nici de Revelion si nici pe 1 si 2 ianuarie. "Din fericire, nu am primit nici o solicitare, in aceasta perioada", ne-a declarat locotenentul Cristian Ion, ofiterul de relatii publice al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" Braila.
Ultima interventie a pompierilor braileni s-a consumat pe 31 decembrie, in localitatea Mircea Voda. Un echipaj al Garzii 2 Ianca a fost solicitat, la ora 17.39, sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit in gospodaria Elenei Zavoianu, din cauza unui cos de fum neprotejat termic fata de materialele combustibile ale casei. Mai exact, o grinda de lemn incastrata in respectivul horn s-a aprins ducind la incendierea acoperisului. Pompierii au reusit sa lichideze incendiul in circa jumatate de ora, limitind distrugerile doar la 4 metri patrati de acoperis din scindura acoperit cu placi de azbociment. Valoarea pagubelor a fost estimata la doar 2 milioane de lei, in timp ce bunurile salvate au fost evaluate la circa 300 milioane de lei vechi.
In ciuda folosirii de-a dreptul nebunesti, de catre pusti inconstienti sau adulti cu mintile incetosate de alcool, a petardelor si rachetelor luminoase, in judetul si municipiul nostru nu s-a inregistrat nici un incident nedorit care sa faca necesara interventia pompierilor, nici de Revelion si nici pe 1 si 2 ianuarie. "Din fericire, nu am primit nici o solicitare, in aceasta perioada", ne-a declarat locotenentul Cristian Ion, ofiterul de relatii publice al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" Braila.
Ultima interventie a pompierilor braileni s-a consumat pe 31 decembrie