Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţa nevăzută a petrecerii de Revelion

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 4 ianuarie 2006 ·

Mult aşteptata noapte dintre ani a trecut şi peste noi, cu focuri de artificii, concerte, petarde, mult fum, gălăgie şi mult, foarte mult gunoi, lăsat în urmă de miile de oameni prezenţi la cumpăna dintre ani în centrul oraşului.

Petrecerea din stradă, a început în jurul orei 22 sub privirile atente ale jandarmilor şi ale personalului medical. Oamenii de toate vârstele, cuprinşi de magia nopţii, cântau şi dansau împreună. Apoi în jurul orei 23, infernul petardelor s-a dezlănţuit şi petrecerea s-a transformat pentru unii într-un adevărat coşmar. Aproape de miezul nopţii, copiii au început să plângă din cauza petardelor care le explodau la picioare, iar adulţii căutau îngroziţi un adăpost iluzoriu pe lângă pereţii clădirilor, tineri care evitau în ultima clipă impactul cu necruţătoarele petarde. La miezul nopţii, după ce Ca$$a Locco a terminat de cântat "Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă", un adevărat motto al anului, luminile din centru s-au stins şi în noaptea neagră, focurile de artificii parcă mai frumoase ca altădată, au anunţat venirea pe lume a noului an. Ce a cântat DJ Project, pot să spună doar câţiva locuitori ai oraşului, care din întâmplare au ajuns să stea pe lângă difuzoare. Ceilalţi, preţ de aproximativ o oră am auzit aceleaşi explozii, ţiuituri şi bombardamente, ale petardelor. Încet, încet, lumea a luat-o către casă, "Detonându-şi muniţia" şi pe străzile laterale ale oraşului.

Ce a rămas în urmă?

Tristeţe. Multă lumină şi mizerie. Ultimii care au plecat din centrul oraşului au fost jandarmii şi echipajele de pe salvare. E drept că nu au avut mult de lucru, că în această noapte nu s-au înregistrat accidente grave şi nici incidente, dar "retragerea” lor nu a fost tocmai uşoară, fiind nevoiţi să se strecoare printre cioburile groase ale fostelor sticle de şampanie, de vin, de bere, printre petarde încă fumegânde. În centrul oraşului,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 35.34%, PNL - 29.35%, AUR - 9.95% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 28 minute
PSD a obţinut 35.34% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, după alegerile de duminică, urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi Alianţa PSD-PNL, după centralizarea 21 dintre cele 41 de circumscripţii electorale. Potrivit BEC,

Judeţul Vâlcea, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 17 minute
„Fenomene avertizate - grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică de peste 70...90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Potrivit ANM, zonele vizate

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 17 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Circulaţia tramvaielor din Craiova a fost oprită din cauza avertizării Cod roşu de furtună

Mediafax acum 58 minute
„Am evacuat parcurile şi închidem pasajele. A fost oprită şi circulaţia tramvaielor şi au fost scoase, în schimb, mai multe autobuze în traseu”, anunţă primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. „Avem cod roşu de furtună. Am evacuat parcur

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 2 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°