Politia braileana a pasit cu stingul in noul an, in mars funebru. Subcomisarul Costel Serban, seful Serviciului de Ordine Publica din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, a murit pe 1 ianuarie. Un accident de masina din care a scapat ca prin minune, cu doar citeva lovituri, o Salvare dotata ca vai de lume, o plimbare prelungita intre spitale fara medici, un lesin, o manevra de resuscitare neprofesionista, fara intubare, si domnul Serban nu s-a mai trezit. De parca moartea l-a urmarit tot drumul acela blestemat, de la Insuratei si pina la Braila: a ratat la accident, a ratat cind a venit ambulanta fara dotari, a ratat cind a fost plimbat intre spitale, dar nu a mai ratat cind cei platiti pentru asta trebuia sa aiba grija de el, cind personalul sanitar trebuia sa-si faca treaba, sa execute o manevra de prim-ajutor asa cum scrie la carte. Moartea domnului Serban seamana - nu-i asa? - ingrozitor (asta-i cuvintul) de mult cu moartea domnului Lazarescu din filmul lui Cristi Puiu. Ea exprima, la urma urmei, criza din sistemul medical si neprofesionalismul unora dintre cadrele medicale, "lasa-ma sa te las"-ul din zilele fara chef de treaba. Caci nici nu-mi vine greu sa-mi imaginez cu cit zel se lucreaza in spitale, pe 1 ianuarie, dimineata, dupa Revelion! Si mai ales cine lucreaza in noaptea de Revelion, care-i fraieru' de a ramas de tura taman in noaptea dintre ani... Si daca tot au ramas, va imaginati ce chef de munca aveau domnii si doamnele cu pricina, cu borcanul de sarmale si cutia de cirnati asezate pe masuta alba, cu sertare metalice. De parca in zi de sarbatoare, moartea ar trebui sa astepte, boala ar trebui sa ia o pauza, accidentele ar trebui sa stea o tura, sa ia un ragaz macar pina pe 2 ianuarie, cind lucrurile se mai linistesc un pic.
Moartea domnului Serban, la fel ca moartea domnului Lazarescu din filmul cu pricina, inspirat, de a
