Patru puşti, Susan, Peter, Lucy şi Edmund, îi conduc pe cinefilii români spre un tărâm fantastic, într-o aventură de neuitat alături de eroii poveştii "Cronicile din Narnia-Şifonierul, leul Patru puşti, Susan, Peter, Lucy şi Edmund, îi conduc pe cinefilii români spre un tărâm fantastic, într-o aventură de neuitat alături de eroii poveştii "Cronicile din Narnia-Şifonierul, leul şi vrăjitoarea". Filmul, care a devansat cel mai recent "Harry Potter", detronându-l chiar şi pe marele "King Kong" în box-office-ul american, cu încasări de peste 200 milioane de dolari, va avea premiera la noi mâine la Patria, Hollywood Multiplex şi Cinema Plaza România, unde rulează în avanpremieră de pe 30 decembrie 2005. Juna familiei Pevensie, Lucy, în joaca de-a v-aţi ascunselea, descoperă un dulap misterios într-o cameră în care se presupunea că nu are voie să intre. La capătul acestuia, micuţa pătrunde într-o altă lume, de basm, locuită de animale vorbitoare, zâne, vrăjitoare, centauri, giganţi şi alte creaturi ciudate. Ţinutul Narniei, blestemat de Vrăjitoarea Albă, Jadis, a fost cândva însorit şi verde, însă acum peste el domneşte iarna veşnică. Nu trebuie să ne mire asemănarea personajelor şi a locurilor din Narnia cu cele din "Stăpânul Inelelor", pentru că autorul "Cronicilor ...", C.S. Lewis, l-a cunoscut personal pe J.R.R. Tolkien, creatorul nemuritoarei serii "Lord of the Rings", fiind chiar foarte buni prieteni, uneori duelându-se în scrieri. C.S.Lewis a rămas celebru pentru lucrările sale S.F. "Space Trilogy" şi, în special, pentru "Chronicles of Narnia", alcătuită din şapte părţi. Filmul, cu un buget de 180 milioane de dolari, în regia lui Andrew Adamson ("Shrek"), mai reuneşte pe generic actori de prim rang, Liam Neeson (voce Leul Aslan), Rupert Everett (voce Vulpea) şi Tilda Swinton, excelentă alegere pentru rolul Vrăjitoarei Jadis.