Ultimul Revelion a fost marcat de o virulenta neobisnuita a manelelor pe mai toate posturile TV. O promiscuitate incredibila, asortata cu sampanie pe sani goi, cum nici in Ferentari nu vezi. Explicatia: goana dupa rating. De la bun inceput, precizez ca nu-i dispretuiesc pe manelisti.
Ba chiar ii consider mai artisti decat multe dintre trupele cu fite, prezente in mass-media la rubricile de "VIP" - culmea penibilului si a confuziei generalizate.
Fata de tot soiul de fetiscane care-si etaleaza intr-o veselie buricele, fundurile goale sau alte rotunjimi, dar care sunt incapabile sa scoata vreun sunet live, asa-zisele lor concerte rezumandu-se la mimarea cantarii dupa cum merge CD-ul (si acela cu voci modelate pe calculator), Minune, Guta ori Salam chiar au voce si trairi veritabile. Nu comentez aici nici textele.
Ca multe "versuri" sunt agramate, e adevarat. Dar la fel de penibile sau agramate sunt si textele multor melodii ale sus-amintitelor trupe "tinere". Manelele au publicul lor, la fel ca oricare alt gen muzical. Altele sunt problemele grave si ele nu tin de interpretii genului, ci reflecta o realitate sociala dramatica.
In primul rand, manelele nu sunt un gen de muzica autentic, ci un amestec cu iz oriental, care nu reprezinta muzica romaneasca, populara ori lautareasca.
Nu are radacini, nu are o reprezentativitate pentru natia romana, asa cum intreaga noastra viata postrevolutionara nu are repere, nu are filon autentic, e o amestecatura de valori sau false valori imprumutate de aiurea, exacerbate virulent, fara nici o noima. Nu intamplator, oriunde privesti ti se pare ca vezi o manea.
In Educatie: salarii mizere, scoli paraginite, dar si elevi cu fite, cu tigara in coltul gurii sau cu machiaje stridente, manuale alternative in care totul e volatil, uneori teribilist, alteori falsificat la gre
