Au stat ori stau pe strada. Oficial li se spune "persoane adulte fara adapost" (PAFA). Ii vedem zilnic. Ne sensibilizeaza (sau nu). Poate le aruncam un ban (daca ne cer) sau, poate, doar o privire compatimitoare (daca nu le intoarcem spatele). Nu ne sta in fire sa ne gandim la ce ascund in carapacea prafuita pe care o poarta.
Ajung in strada din cele mai ciudate motive. Pe unii ii impinge alcoolul. Altii si-au pierdut locul de munca si, implicit, rezervele financiare ori s-au trezit ruinati material sau psihic in urma unor conflicte familiale.
Anual mor in strada peste 300 de persoane. Numai 250 de locuri le sunt dedicate celor 5.000 de persoane fara adapost inregistrate oficial in statisticile statului roman. Programe sociale nu sunt multe. Si, daca sunt, nu inspira intotdeauna incredere. PAFA s-au obisnuit sa nu primeasca nimic. Isi cara in cateva sacose rupte tot ce au. Vara dorm intr-un boschet. Iarna, daca au noroc, gasesc un bloc neracordat. Frigul din casa scarilor e mai dulce decat cel de afara.
PREJUDECATI. Vasile Grama a trait pe strada dupa ce a iesit din puscarie. A fost ceea ce se cheama "muritor de foame". Acum are 37 de ani. "Am facut inchisoare pentru niste pacate ale tineretii. Am fost condamnat pentru furt din patrimoniul national. Am furat icoane din muzee si biserici. Se intampla prin â90-â91. Am fost condamnat, am avut 15 ani, mi s-au luat trei si am facut sase, la Poarta Alba. In timpul asta, relatia mea cu familia, cu parintii s-a degradat." S-a degradat in asa masura incat, dupa ce s-a eliberat, Grama nu a mai avut unde sa locuiasca. "Din ce cauza? Prejudecati: mi-am facut neamul de ras." Scos din puscarie si respins de familie, a ajuns sa-si duca viata pe strazi, in Bucuresti. "Mi-am facut aici un prieten care avea o buna relatie cu organizatia Medicii Fara Frontiere. Aveau un punct de distributie a hranei, undeva in zon
