Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armistiţiu ruso-ucrainean în războiul gazelor

Publicat in Adevarul, joi 5 ianuarie 2006 ·

După îndelungi negocieri, Rusia şi Ucraina au reuşit să ajungă, în noaptea de marţi spre miercuri, la un acord privind preţul gazelor. Acordul încheiat miercuri între Rusia şi Ucraina După îndelungi negocieri, Rusia şi Ucraina au reuşit să ajungă, în noaptea de marţi spre miercuri, la un acord privind preţul gazelor. Acordul încheiat miercuri între Rusia şi Ucraina fixează, pe lângă preţul de export al gazului rusesc, şi preţul de tranzit pe teritoriul ucrainean, ridicat la 1,6 dolari pentru mia de metri cubi la suta de kilometri, faţă de 1,09, atât cât era până în prezent. Potrivit preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, Gazprom va furniza gaz utilizatorilor din Ucraina prin intermediul companiei RosUkrEnergo. Compania este deţinuţă de Gazprombank şi de banca austriacă Raiffeisen. Aceeaşi companie va prelua şi furnizarea de gaz turkmen către Ucraina, ajungându-se, prin combinarea celor două surse, la un preţ mediu de 95 de dolari mia de metri cubi. Compromisul, care a fost negociat de companiile Gazprom şI Naftogaz, este convenabil ambelor părţi, întrucât Gazprom obţine "preţul de piaţă" cerut, de 230 de dolari la mia de metri cubi, în timp ce Ucraina primeşte oficial gaz la preţul de 95 de dolari, diferenţa fiind achitată de compania ruso-ucraineană RosUkrEnergo. Preţul mediu de 95 de dolari, perceput la intrarea pe teritoriul Ucrainei, nu va fi valabil decât pe o anumită perioadă de timp, înţelegerea fiind parte a unui aranjament care prevede creşterea progresivă a preţului, până la nivelul celor practicate pe piaţă europeană. Acordul, valabil de la 1 ianuarie, este o victorie totală a Rusiei în războiul gazelor. Prin acest aranjament, Rusia a preluat controlul distribuţiei gazelor pe teritoriul Ucrainei, atât a celor din sursă rusă, cât şi a acelora din Turkmenistan, plata reprezentând-o subvenţionarea preţului final plătit de Kiev, de către RosUkrEnergo. Purtătoru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 28 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°