Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul Nabucco ar scăpa România de monopolul gazelor ruseşti

Publicat in Adevarul, joi 5 ianuarie 2006 ·

Proiectul Nabucco, aflat în negocieri cu alte patru ţări, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, ar scoate România de sub monopolul gazelor ruseşti. Discuţiile s-au oprit, însă, în luna Proiectul Nabucco, aflat în negocieri cu alte patru ţări, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, ar scoate România de sub monopolul gazelor ruseşti. Discuţiile s-au oprit, însă, în luna octombrie 2005, din cauza poziţiei Turciei: "Ultima întâlnire pentru Nabucco a fost în octombrie, dar ţările participante nu au acceptat poziţia Turciei, care se dorea a fi traderul general al gazelor tranzitate de conductă. Într-un final, vom cădea de acord, căci interesul pentru un asemenea proiect este mult prea mare pentru această zonă", a declarat Codruţ Şereş, ministrul economiei şi comerţului. Proiectul Nabucco a fost conceput în Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene în 26 iunie 2003. Gândit ca o alternativă la gazele ruseşti, Nabucco ar tranzita gazele din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu către Turcia, Bulgaria, România, Bulgaria şi Austria, acestea ajungând pe piaţa UE. Costul gazoductului va fi de 5 mld. de dolari, un miliard de dolari pentru fiecare ţară participantă, indiferent de lungimea conductei. Capacitatea va fi de 25 mld. mc/an, iar punctul nodal va fi Baumgarten, Austria. De acolo, gazele vor fi distribuite către Franţa, Germania şi celelalte ţări din Europa de Vest. Deocamdată, proiectul este în stand-by.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 10 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 49 minute
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 6 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 13 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 8 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 11 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°