E frig şi zăpada a acoperit totul. În casă soba duduie şi mirosul de lemn ars inundă plăcut încăperea. Tata stă lîngă sobă şi ne priveşte cum ne agităm prin odaie, punînd în valiză de toate: murături şi cîrnaţi, prăjituri şi-un litru de ţuică, brînză şi ouă, dulceaţă şi nuci. Întreabă de cîteva ori dacă nu cumva am uitat ceva: "Aţi luat şi vin că poate seara acolo după o carte, două, veţi avea şi voi chef să beţi un pahar?". "Am luat, tată, tot ce ne trebuie" - îl asigur. Dar nu crede şi mai întreabă o dată: "Hei, tu nevastă, şuncă din aia afumată din pod le-ai pus?" "Le-am pus, bărbate, nu te mai îngrijora atîta." "Da' piftie? Ai văzut ce bună mi-a ieşit anu' ăsta!" "Nu vrură să ieie că zic c-ai pus prea mult usturoi." "Oi fi greşit - se arătă împăciuitor - da' nu-i nimic, că ce-i mai bun ca o cură de usturoi la boală şi tensiune?!" Ne priveşte din nou cu tandreţe. Nici nu-i vine să creadă că a trecut timpul, că sîntem toţi "mari", că doar sărbătorile ne mai adună, că avem copii, deşi sîntem încă copii. Îşi aprinde o ţigare la gura sobei. Fumează tacticos şi ne priveşte, gîndind poate la cum au trecut anii şi cum am început să plecăm de-acasă unul cîte unul. Ne vedeam sîmbetele şi duminicile. Mama ne aştepta cu cozonaci şi sarmale, el - cu poveşti şi ţuică fiartă. Apoi am început să venim din ce în ce mai rar. De sărbători: la Paşti şi la Crăciun. Şi totul ni se părea schimbat şi altfel. Primăvara ne plimba printre florile din grădină, printre căpşunile din vie, printre copacii înfloriţi. Toamna ne poftea în pivniţă printre butoaiele cu vin, borcanele cu dulceţuri şi murături, zacuşti şi gogoşari, frumos aliniate şi citeţ etichetate, astfel încît să nu ne înşelăm cînd alegeam. Şi toate numai pentru noi. Amenajase un colţ de rai în curte, cu pruni şi meri, cu lalele şi narcise primăvara, cu crini şi cîrciumărese vara, cu crizanteme şi gutui toamna. Era acolo tot