sau despre cum se văd alegerile din Egipt, cînd se văd
Se dedică Andreei şi lui Adrian Sorescu
Pe 7 decembrie, seara, stăteam în pat într-un hotel din Cairo şi aşteptam cina de la room service. În cele 40 de minute de aşteptare am avut timp de ştiri. Pe Euronews, Băsescu, la Bucureşti, o avea în dreapta pe Rice şi puneau împreună temeiurile unor baze mobile. Pe Al-Jazeera, un votant imobil cu capul spart, în satul din delta Nilului vizitat de mine cu cîteva ore în urmă, în ultima zi de alegeri parlamentare egiptene.
Tehnicalităţi
Alegerile parlamentare din Egipt sînt unice în lume. Se votează în trei runde, fiecare rundă în două tururi. Sînt deci 6 zile de alegeri în exact o lună de zile. Teritoriul Egiptului (5% locuit de 95% din populaţie) este împărţit în trei. Motivul: peste 30.000 de secţii de votare şi doar 11.000 de judecători. În Egipt, judecătorii organizează alegerile la nivel de secţie de votare şi sînt sub autoritatea ministrului de Interne (sic!) care se preocupă şi de asigurarea ordinii alegerilor. Nu se ştie cîte persoane cu drept de vot sînt înregistrate la nivel naţional, transportul voturilor de la secţii e făcut de poliţişti (numărarea voturilor se face într-un counting center, aflat invariabil în sediul poliţiei. La numărătoare nu au acces decît judecătorii care nu ştiu decît rezultatul din urna din secţia lor de votare, niciodată rezultatul final), nu există protocoale, evidenţe, procese-verbale, sistem de înregistrare a sesizărilor sau posibilitate de a contesta (pentru că judecătorii nu prea au cum să se judece singuri, nu?). Observatorii interni sînt toleraţi de judecători, dar fie nu au intrumentele necesare observării, fie nu au experienţă sau instruire pe măsură. Cînd se întîmplă - rar - să le aibă pe amîndouă, se lovesc (şi nu rar) de bastoanele poliţiştilor care nu le permit accesul în secţii. Observatori străini
