Scandalul legat de posibila sistare a activităţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal a scos la iveală o serie de neajunsuri care străbat societatea românească de la un cap la altul, un puzzle alcătuit din multe piese strâmbe. Toţi cei prinşi în această ecuaţie au o contribuţie la prostul mers al lucrurilor. Să recapitulăm. Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) se chinuie de vreo 12 ani să găsească un spaţiu cu chirie modică, adică de stat. E oarecum de înţeles, având în vedere că este vorba despre o instituţie nonprofit, iar sportul autohton se zbate într-o sărăcie crâncenă. Nu reuşeşte să găsească o astfel de chirie şi, de aceea, în ultimele luni trebuie să plătească pentru spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea în jur de 5 milioane de lei, lunar. Vine, previzibil, şi necazul cel mare: proprietarul măreşte chiria. "Nu putem plăti cât ni se cere. Va trebui să ducem birourile în stradă", spun cei de la AJF. Urmează o conferinţă de presă, un strigăt de ajutor spre autorităţi şi societatea civilă. Un demers logic, însă cu puţine şanse de materializare într-un ajutor real. Deşi proprietarul care a mărit chiria pare să fie oaia cea mai neagră, lucrurile nu stau tocmai aşa. De fapt, cea mai mare parte din vină o poartă autorităţile locale şi judeţene. Pentru partidele politice şi pentru alte entităţi dubioase s-au găsit mereu spaţii. Pentru institiţii sportive nu există. Aici putem scoate o bilă mare, neagră, pe care să o trântim pe masa autorităţilor. Din păcate, după 1989 au existat puţini oameni prin conducerea oraşului care au făcut ceva dezinteresat pentru sportul mureşean. Şi nu au fost cei din vârful ierarhiei. Pe de altă parte, o mică parte din vină o au şi de la AJF. În societatea românească nu e suficient să depui o cerere şi apoi să aştepţi. Fără să faci "presing" mereu, nu rezolvi nimic. Eşti dat afară pe uşă, trebuie să intri pe geam. Altfel rişti să ajungi