Pentru prima oară de cînd sînt redactor la Dilema, am regretat tradiţia noastră de a nu apărea în ultima săptămînă a anului. Presa vuia zguduită de un scandal provocat de o piesă de teatru, autoarea nu dădea cele mai inspirate răspunsuri, iar pe masa mea de lucru aveam un interviu al lui Grigore Moisil acordat Valeriei Ducea, pentru revista Teatrul, datat exact 1 ianuarie 1970!* Aş fi vrut - fiindcă nu mi s-a atrofiat deocamdată instinctul de cronicar al vremii mele şi nici voluptatea "documentului" presant - să fiu la zi şi toată lumea dilematică să-l citească în acele ore de halucinaţie în etern concentrate între 30 şi 31 "a douăsprezecea". Mă resemnez din ce în ce mai uşor. Poate că nici pe 6 ianuarie 2006 nu e tîrziu să se afle cum gîndea, în urmă cu 36 de ani, un Moisil, căci n-au fost doi, o problemă de-a noastră, deşi sînt sceptic că după Sărbători putem fi mai deştepţi.

"- Vreţi să ne daţi un interviu pentru revista Teatrul?

- Cu foarte mare plăcere, dar nu prea ştiu despre ce subiect.

- Dvs., desigur, vă duceţi la teatru...

- Desigur, şi-mi face mare plăcere. Îmi pare rău că am omis să mă abonez la revista Teatrul, dar o citesc adeseori, şi acest lucru îmi face de asemeni mare plăcere.

- Ce piese v-au plăcut mai mult, ce actor sau actriţă, ce autori vă plac?

- Asta nu ţi-o spun.

- De ce?

- Fiindcă eu găsesc că nu mă pricep destul în lucrurile acestea şi că părerea mea nu ar fi o părere competentă, deci că nu ar putea să influenţeze decît în rău evoluţia teatrului nostru care - asta pot să ţi-o spun - progresează.

- Dvs. sînteţi o personalitate şi părerile dvs. ne interesează.

- Nu ştiu dacă sînt o personalitate, dar tocmai fiindcă sînt dispus să cred că sînt, cred că părerile mele nu am dreptul să le comunic publicului, fiindcă l-ar putea influenţa.

Eu cred că am datoria să nu influenţez publicul de