Munţii Poiana Ruscă se află la sud de rîul Mureş, încadraţi într-un dreptunghi cu colţurile aproximativ marcate de oraşele Deva, Haţeg, Caransebeş şi Lugoj. Partea situată pe teritoriul judeţului Hunedoara mai este numită, uneori cu o doză de emfază, "ţinutul pădurenilor", iar localnicii sînt, evident, pădureni. Pe la spectacolele folclorice organizate de Crăciun sau Paşte în oraşe, despre pădureni se vorbeşte în termeni de "păstrători ai tradiţiilor", dar la ei acasă sînt din ce în ce mai puţini. În comune şi sate cu nume ciudate - Bunila, Ruda, Lelese, Florese, Plop - majoritatea populaţiei este formată din bătrîni, pentru care tradiţiile sînt amintiri de tinereţe.

"M-aşteaptă oamenii

ca pe-o cireaşă coaptă..."

Cînd am plecat spre Alun, ningea. Culmile pustii ale munţilor au un aer de sfîrşit de lume, pe drumul de ţară nu trec nici maşini, nici căruţe şi toate zgomotele par absorbite de zăpada din ce în ce mai groasă. În satul Ruda, un bărbat voinic, ce poartă pe umeri doi desagi, şi două femei trecute de prima tinereţe ne arată unde stă preotul şi ne sfătuiesc să ne întoarcem. "Nu răzbiţi pînă la Alun că drumu-i numai gheaţă". Parcurgem pe jos cei 100 de metri pînă la casa preotului şi confirmăm previziunile sătenilor prin două căzături zdravene, pe loc drept.

Pînă în urmă cu cîţiva ani, Ioan Dan a fost preot în mai multe sate din partea vestică a munţilor Poiana Ruscă. Acum s-a pensionat, dar îmi mărturiseşte, rîzînd, că oamenii i-au spus "te-aşteptăm, părinte, ca pe-o cireaşă coaptă". Îmi place candoarea cu care vorbeşte şi mă simt mai apropiat de el cînd îmi spune mie, nepot de preot greco-catolic prigonit de comunişti, că nu i-a iubit nici el prea mult. Stăm în holul casei sale, ne serveşte cu cafea şi ne povesteşte despre Alun, satul pe care l-a păstorit treisprezece ani. Mai locuiesc acolo opt persoane. Fără maliţiozitate, preotul î