Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecut incendiar, prezent incert

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 6 ianuarie 2006 ·

Urmele incendiului din luna decembrie au rămas, atât în piaţă, cât şi în buzunarele comercianţilor. Vinovaţii sunt încă un mister. Singura modificare sunt stingătoarele comercianţilor, care au devenit obligatorii. Păgubiţii cer dreptate. Cazul a fost înaintat Judecătoriei Târgu Mureş. Până atunci, comercianţii îşi văd de treabă, iar Primăria organizează licitaţie pentru refacerea pieţei.

Cine este de vină, nimeni nu ştie exact. Comercianţii vor rezolvarea situaţiei, cât mai repede posibil, asta pentru că mulţi dintre ei trăiesc din comercializarea bunurilor, iar după incendiu au pierdut tot. "Sunt foarte mulţi care şi-au luat credite de la bancă pentru a putea cumpăra mai multă marfă înainte de Crăciun şi au rămas fără nimic, iar acum sunt înglodaţi în datorii", spune unul dintre comercianţii afectaţi de incendiu. Chiar dacă unii s-au resemnat şi au reînceput munca, dorinţa lor este ca vinovatul să-i despăgubească, însă nimeni nu ştie care este acel vinovat. IPJ Mureş a înaintat cazul Judecătoriei Târgu Mureş.

Comercianţii dau vina pe Primărie, pentru că partea afecatată de incendiu era acoperită cu fibră de sticlă, un material care arde foarte repede. Primăria dă vina pe firma care executa lucrările de sudură, care, implicit îi va trage la răspundere pe muncitori. Iar aceştia din urmă acuză comercianţii şi pe cei din Administraţia Pieţelor că nu s-au echipat cu instinctoare şi nu au făcut nimic pentru a se organiza în cazul unui incendiu. "Există o convenţie pe care toţi comercianţii au semnat-o şi care era în vigoare la data producerii incendiului, convenţie care nu s-a respectat. La ora actuală, noi avem o altă convenţie, la care s-a adăugat o anexă şi fiecare patron va trebui să o citească, să ia la cunoştinţă şi să o semneze. Conform acestei anexe, fiecare este obligat să deţină un instinctor şi să respecte anumite reguli de prevenire a incendiil

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 56 minute
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 17 minute
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum 24 minute
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum o ora
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 46 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum o ora
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 2 ore
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 2 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°