Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Keseru i-a ingropat pe „canari“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 ianuarie 2006 ·

Internationalul de tineret a fost titular la FC Nantes si a avut o evolutie buna, dar a ratat un penalti, facilitând victoria lui Rennes. Runda a 20-a a campionatului francez a adus fata in fata doua echipe la care sunt angrenati români, Nantes si Rennes. Desi suferise o entorsa la glezna, atacant nationalei de tineret, Claudiu Keseru, a fost recuperat in ultimul moment si a fost folosit titular in duelul cu gruparea pregatita de Ladislau Bölöni. Atacantul român nu a jucat deloc rau, având o evolutie apreciata, drept dovada faptul ca a evoluat tot meciul, dar nu si-a putut ajuta echipa, care a fost invinsa cu scorul de 2-0. Keseru s-a aflat aproape de gol in debutul meciului, dar cei care au marcat au fost oaspetii, prin Etienne Didot ('29). La acest scor, „canarii“ au obtinut un penalti, dupa un fault al lui Bourillon asupra lui Dimitrijevic, insa ex-oradeanul a ratat, portarul Pouplin ghicind directia sutului ('32). Peste doua minute, acelasi Keseru, notat cu 5,5 de cotidianul L'Equipe, a fost la un pas sa-si repare greseala, dar Pouplin a avut o interventie miraculoasa. John Utaka a facut apoi 2-0 in partea secunda si Rennes s-a intors victorioasa de pe terenul lui Nantes, unde nu mai câstigase din 1964. Dupa acest succes, echipa lui Bölöni a acumulat 29 de puncte si ocupa locul zece in clasament, in timp ce Nantes a coborât pe pozitia a 14-a, având 23 de puncte. Bölöni vrea continuitate La finalul intâlnirii, Ladislau Bölöni a declarat ca nu isi poate ascunde satisfactia pentru acest succes, mai ales ca inceputul de sezon nu a fost prea reusit, iar la un moment dat functia sa a fost in pericol. „Am cunoscut câteva reusite pâna acum, dar nici una la acest nivel. Cred ca putem fi multumiti de aceasta victorie. I-am felicitat pe jucatori. Poate Nantes ar fi meritat sa marcheze un gol sau chiar mai mult, dar prin spiritul de sacrificiu aratat, jucatorii mei au merita

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°