Locaţie: Teatrul Foarte Mic. Piesă: Vitamine. Autor: Vera Ion. Regia: Ana Mărgineanu. Actorii: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Toma Dănilă, Catia Pescariu, Mădălina Ghiţescu, Isabela Neamţu, Laurenţiu Bănescu, Radu Cristian.

Mergi pe stradă. Intri la McDonald's. Între bilele pentru copii este o tipă surdo-mută. Te îndrăgosteşti de ea. Faceţi dragoste la toaletă. Pe creier apare o pată şi pata te va ucide.

Stai acasă, ai un prezent simpatic. Lucrezi într-o firmă în care nu există şefi, doar îndrumători. Tu nu eşti Tom Waits. Dar într-o zi apare pata. Şi pata nu te va ucide.

Mergi la teatru. Nimereşti într-un show cu lacrimi. Lacrimi de plastic şi inimi de plastic şi feţe de plastic. Nimic natural, totul perfect. Şi poţi să rîzi şi poţi să te distrezi. Şi deodată apare pata. Ritmul creşte, personajele mor, apoi vorbesc, apoi mor. Ca într-un film, ca într-o telenovelă, ca la basmul cu lupul cel rău care papă scufiţa cea bună. Basmnebasm, Vitamine e o piesă dură, nu în vocabular, nici cu violenţe fizice, ci dură cum numai cruzimea poate fi. Vitamine e teatru contemporan. Aici intră discursul clasicizat: "O piesă contemporană despre o familie contemporană din România contemporană. Atît de actuală că ţi se face frică". Am încheiat discursul clasicizat. Ar putea începe sfaturile: nu mergeţi cu familia, nu mîncaţi înainte, nu faceţi sex cu iubita înainte, nu mai căutaţi nimic înainte, Vitamine-le dau restart-ul vieţii voastre. Şi temerile: oare teatrul a murit sub invazia video-proiecţiilor? Oare deturnăm sensul consumismului dacă vom consuma numai vieţile noastre? Oare povestea surdo-mutei e pe bune şi de-aia se cer bani la final? Oare Roata Adevărului, para-show-ul TV pus în centrul piesei, interactiv, chiar dă răspunsul despre noi? Care noi chiar am luat-o razna?

Am rezistat două ore. Pentru că piesa te ţine c-o mînă şi cu a doua te frige. O infuzie d