L-au făcut impostor, l-au hulit, l-au dispreţuit suveran. Pare că îl pastişează pe Houellebecq sau şarjează precum Burroughs fără să aibă viziunile narcotice intense ale acestuia. Bravează sadic fără a avea măcar imaginaţie. Beigbeder continuă să fie o vedetă culturală, scriitor-jurnalist, om de televiziune, personalitate confuzionantă, seducătoare, respingătoare. De ce vinde? Titlurile lui au o notorietate de care se bucură mai curînd brand-urile decît cărţile. Se joacă de-a scepticismul, se umflă de entuziasm şi se crede Cioran. E autoironic, e tobă de carte şi de literatură. Lasă să se înţeleagă că ne-a ghicit pe toţi. E cult şi trecut prin clişeele postmodernităţii, explică şi comentează procedeul în măsura în care îl enunţă.
Beigbeder îşi seduce cititorii, pentru că le flatează narcisismul. Cărţile lui par psihanalize sui-generis, texte în care ne contemplăm "angoasele în civilizaţie", ne oglindim narcisist îndoielile consumiste, convinşi că le-am scos la lumină. Psiholog self-help, Mr. B. ne intuieşte comportamentul. Ne intră sub ţeastă şi facem un soi de fixaţie de transfer. Sîntem receptorii propriilor noastre reacţii, anticipate de un psiholog de pahar. Beigbeder nu scrie deloc prost. Face paradoxe inedite, calambururi, jocuri intertextuale şi paratextuale, başca miştocărelile autoreferenţiale cu instinct lingvistic excelent. Are pasaje simbolice sub aparenţa, blazată, prozaizantă. Sub anecdotă maschează intenţionat şi mimat inabil slăbiciunea metafizică.
Îşi tratează cititorii ca pe nişte adolescenţi. "Target-ul: tînăr indecis, mediu urban, venituri peste medie." Greu de crezut că trezeşte interesul celor peste 40, spre deosebire de Coelho, de exemplu. Cultivă obesii de efeb. Cititorii lui Beigbeder sînt, evident, seduşi de luciditatea liderului. Beigbeder vinde texte recente. În doar cîteva pagini din Memoriile unui tînăr ţicnit găseşti Cior
