Ca în fiecare an, de Bobotează, Dealul Patriarhiei s-a umplut de credincioşii, care s-au aşezat cuminţi la rând încă de la primele ore ale dimineţii, în dorinţa de a lua agheasmă şi de a Ca în fiecare an, de Bobotează, Dealul Patriarhiei s-a umplut de credincioşii, care s-au aşezat cuminţi la rând încă de la primele ore ale dimineţii, în dorinţa de a lua agheasmă şi de a asista la slujba de sfinţire a apei, oficiată de P.F. Patriarh Teoctist. Reprezentanţii Patriarhiei au apelat şi de data aceasta la sprijinul Jandarmeriei Române pentru păstrarea ordinii. "Busuioc-busuiocel e bun pentru sufleŢel" Chiar dacă în Bucureşti s-a pornit ninsoarea, iar vântul spulbera omătul, sute de credincioşi, ţinând în braţe bidoane, sticluţe, termosuri şi damigene, au îndurat cu stoicism ore în şir frigul. Din loc în loc, erau postaţi jandarmii, care aveau grijă să nu intre cineva prin faţa rândului. În curtea patriarhiei, 15 butoaie cu apă, a câte 500 de litri fiecare, aşteptau sfinţirea. "Vânzătorii" de busuioc încercau să facă un ban, rugându-se de oameni să le cumpere marfa. O legătură costa între 10.000 şi 20.000 lei. Unii chiar au început să vorbească în versuri, doar-doar vor reuşi să vândă măcar un fir: "Ia busuiocu’! Busuioc-busuiocel e bun pentru sufleţel, pentru boli şi suferinţă la creştinii cu credinţă". Marin Matei are 68 de ani, este bolnav de diabet şi artroză. A venit să asculte Sfânta Liturghie sprijinit de o vecină, pentru că nu se poate deplasa singur. De la cinci dimineaţa stă la coadă, în speranţa că-şi va putea umple cu apă sfinţită cele patru sticle din plastic pe care abia le târăşte după el. La ora 12,30, clopotele au început să bată, chemând oamenii din tot Bucureştiul la Catedrala Patriarhală. Apoi credincioşii au umplut sticlele cu apă sfinţită şi s-au închinat la "Crucea de gheaţă" împodobită cu flori şi busuioc, aşezată în faţa Catedralei Patriarhale.