Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamente ANL pentru odraslele consilierilor PNL

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 7 ianuarie 2006 ·

SAnmartin. Cea mai bogata comuna din Bihor, scena unor scandaluri dese si de rasunet - Sanmartin - este iarasi protagonista unei povesti cu iz de "afacere de familie". In aceasta comuna, zeci de tineri au fost exclusi de pe listele de beneficiari ai unor apartamente ANL, in favoarea unor copii de consilieri PNL. La Primarie au fost inregistrate pana in prezent aproape 30 de contestatii. Toti cei nemultumiti contesta excluderea de pe listele de beneficiari ai unui apatament construit prin Agentia Nationala de Locuinte. A fost de-ajuns ca pe listele cu cei care au primit deja o casa sa apara numai copiii consilierilor PNL din comuna, angajati ai Primariei sau persoane care nu au nici un loc de munca, pentru a declansa un adevarat scandal. De altfel, unul dintre criteriile cele mai importante in atribuirea acestor apartamente a fost ca tinerii beneficiari sa aiba loc de munca in comuna. Numai ca pe liste mai apar si angajati ai Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania (UGSR), cu domiciliul la UGSR, dar si salariati ai firmei "Transilvania General Import Export", controlata de fratii Micula, acestia sustinand ca autobaza societatii are sediul in Sanmartin, cand, de fapt, ei lucreaza in Oradea. La stabilirea acestor criterii, Consiliul Local a luat in calcul "atribuirea de locuinte in mod prioritar tinerilor din comuna". Criteriile au fost avizate si de Agentia Nationala pentru Locuinte. Cel mai scandalos li s-a parut celor care au depus contestatie faptul ca majoritatea odraslelor consilierilor PNL figureaza pe lista de prioritati. "Adica ei au facut regulile si copiii lor capata apartamente? Cinstita e chestia asta, de-asta i-am votat in locul PSD-ului? Uitati-va pe lista, Aurel Buda e ginerele consilierului PNL Gheorghe Bondar, varu-sau, Claudiu Bondar, e baiatul consilierului PNL Dumitru Bondar, Florin Alin Birta e fiul consilierului PNL Florian Birta, cercetat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 51 minute
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°