Inca la pubertate sau abia trecute de aceasta virsta, din ce in ce mai multe fetite inlocuiesc papusile cu nou nascuti, devenind, fara sa-si dea seama prea bine ce se intimpla, mame. Nematurizate pisihic si fizic, acestea realizeaza prea tirziu ca jocul "de-a mama si de-a tata" poate avea urmari dramatice, lasindu-le, de multe ori, cu traume psihice.
In anul care a trecut, Romania a reusit sa mai ocupe o pozitie "fruntasa", clasindu-se pe locul intii in Europa, in ceea ce priveste nasterea in rindul mamelor minore, Romania inregistrind 5.500 nasteri anual la fete cu virsta sub 16 ani.
La Spitalul de Obstetrica Ginecologie Braila, potrivit datelor furnizate de dr. Alexandru Balta, purtator de cuvint, din 3.311 nasteri, cite au fost inregistrate in anul 2005 la Maternitatea braileana, 248 mame sint minore.
Cele mai multe dintre acestea au reusit sa ascunda sarcina, astfel incit de starea lor nu si-au putut da seama nici parintii, nici profesorii. Din numarul total al mamelor minore inregistrate la Maternitate, opt fete au virsta cuprinsa intre 13 -14 ani, 78 de copile au virstele intre 15 - 16 ani si 162 de nou nascuti au mame cu virsta de doar 17 ani.
Dupa cum ne-a declarat dr. Alexandru Balta, la minore, nasterile pun probleme obstetricale deosebite, in sensul ca tinerele nu sint suficient dezvoltate fizic si psihic si unele au feti foarte mari: "Li s-a acordat o grija deosebita, unele dintre fete reusind sa nasca pe cale naturala. La altele, fatul fiind mai mare, a fost necesara operatia cezariana".
Pe de alta parte, a crescut ingrijorator si numarul minorelor care avorteaza. Atit medicii, cit si cadrele didactice acuza lipsa de educatie sexuala si o anumita forma de libertate, gresit inteleasa.
"Multe minore se adreseaza spitalului atit pentru consultatii, cit si pentru intreruperi de sarcina. Vin c