Buletinul semestrial al A.D.F.O.R-Infos (Amicale des Francais originaires de Roumanie) prezinta in editorialul ultimului numar un bilant succint, dar foarte dur, la adresa presedintiei britanice a Uniunii Europene, incheiata la 31 decembrie 2005. Criza declansata in urma votului negativ de la referendumurile asupra Constitutiei UE ce au avut loc in Franta si Olanda, precum si dupa instalarea unui nou cancelar in Germania parea sa dea noi aripi presedintiei britanice si lui Tony Blair personal, care dispunea, astfel, de atuuri in declansarea eforturilor pentru a da o noua orientare Uniunii.

Cu surasul pe buze, reaminteste autorul editorialului, Tony Blair si-a inceput activitatea la conducerea UE cu intalniri bilaterale, urmate insa de declaratii destul de ambigue. Pana si intrevederea cu Jacques Chirac, cel mai inversunat oponent al sau, parea sa-i fi reusit. Ulterior, la aparitia sa in fata parlamentarilor europeni, la Strasbourg, Blair parea foarte sigur de el. Si-a sedus perfect auditorii, dar numai in forma si doar putin in continut, detaliind - in sase puncte - propunerile Comisiei Barroso, pe care le-a prezentat drept rodul colaborarii dintre Londra si Bruxelles. Ca de obicei, reaminteste autorul editorialului, premierul britanic a lasat deschise marile probleme europene, in special cele referitoare la perspectivele financiare din perioada 2007-2011, inclusiv chestiunea cea mai sensibila - Politica Agricola Comuna (PAC). Au urmat intalnirile lui Blair cu omologii sai din cele 25 tari membre ale UE, la Hampton Court. Nu este un secret ca reuniunea respectiva a fost "o mare deceptie". Liderii europeni nu numai ca nu au acceptat negocierile dorite de Blair, dar au folosit reuniunea pentru a exercita presiuni puternice asupra premierului britanic pentru a realiza, totusi, la summitul din luna decembrie, un buget comunitar pentru perioada 2007-2011. Or, prega