Ma uimeste piata Veteranilor de fiecare data cand ajung aici.
Aceeasi mafie tiganeasca la tarabe, aceleasi babute care isi vand casul si laptele pe bordura, aceesi pepeni stricati si tuici "la botul calului", dar, cand in cand, mai infloreste cate o bodega cu alura "de centru" sau cate un fast-food plin de-o "eleganta" made in Militari, mai exact mocheta verde pe asfalt, imitand gazonul, flori artificiale roz, mese din lemn de nuc sau de cuc, ei stiu! Musterii putini, ca-i mai ieftin la chiosc!
Un hamburger urias, "cu de toate" de treizeci si cinci de mii, ti-l fac intr-o ora. Contine: ketchup, mustar, maioneza, varza si un soi de carne pe care n-o deosebesti de chifla pentru ca are acelasi gust.
Ma asez la o masa, ma straduiesc sa inghit, in timp ce aud discutia dintre o angajata fast-food mica, neagra si cracanata si un client mare, bronzat si cu muschi care consuma o pizza la saptej de mii, cu bere gratis. Tema discutiei: transhumanta, de la tara, la oras.
Eu una credeam (sau speram) cu tarie in disparitia acestui fenomen, caci nu mai vine nimeni sa te ia de pe ogor si sa te puna in fabrica, sa-ti dea casa "la familisti" si sa te hraneasca la cantina, dar daca "vrea barbatu" ce poate sa mai spuna femeia? Barbatul a vrut, ca sa inceapa nu stiu ce afaceri cu un var, dar, din nefericire afacerea n-a mers si e tot somer, iar ea a fost prima care si-a
gasit slujba la fast-food. De descurcat, se descurca de la o luna la alta, ii mai ajuta si familia ramasa la tara, dar apare o problema: acomodarea. "Pai io cand aveam butelia mea, stiam cand o incarc si cat o sa mi-ajunga, adica stiam cat ma costa, mai gateam si la plita cu lemne din curte, dar acu cu aragazul, pot consuma cat vreau si intretinerea e la fel, adica mare!", se plange femeia.
Are aceleasi necazuri cu lumina si cu apa, numai neajunsuri, "ca aca
