Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi caii au legi

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 9 ianuarie 2006 ·

Fie că sunt exemplare de rasă sau de origine necunoscută, cabalinele au şi ele legile lor pe care proprietarii trebuie să le respecte. Actul normativ adoptat de Parlament urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestei legi, creşterea cailor din România va fi monitorizată de Autoritatea Hipică Naţională, aflată în coordonarea Ministerului Agriculturii. Odată cu noua lege, a apărut şi "Cartea Crescătoriei Naţionale", un fel de buletin al animalului, în care se vor înregistra datele privind originea, urmaşii şi performanţele cabalinelor de rasă. La fel ca şi în cazul porcinelor şi al bovinelor, legea prevede ca şi cabalinele să posede paşapoarte care să ateste identitatea, sănătatea şi proprietarul animalului. Legea calului introduce drepturi şi obligaţii pentru deţinătorii de cabaline, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, private sau de stat. Pentru cei care nu vor respecta această nouă lege, au fost stabilite sancţiuni care pot ajunge până la 50 milioane ROL. Amenzile se vor aplica, în special, în cazul împerecherii între animale fără autorizaţie sau pentru neraportarea la termen a modificărilor intervenite în efectivele de cabaline, neînregistrarea mânjilor şi pentru înstrăinarea cailor fără documente legale.

În judeţul Mureş, Direcţia Silvică are în evidenţă un număr de 90 de cai de rasă, de care trebuie să se îngrijească în permanenţă. "Deocamdată, această lege este doar la nivel de proiect. Până nu voi avea legea în faţă nu pot să mă pronunţ", a specificat Cristian Chirteş, şeful Direcţiei Silvice Mureş. (S.S.)

Asigurare de agricultor

Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi în acest an, zece societăţi de profil vor încheia asigurări pentru culturile agricole şi animale. Lista societăţilor de asigurare şi asigurare-reasigurare include companiile Agras, Allianz –

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 47 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°